Un val de furtuni puternice, insotite de tornade, trombe marine si grindina, s-a abatut in ultimele zile asupra Siciliei.
Cel putin o persoana a murit, iar alte doua au fost ranite dupa ce au fost surprinse de o tornada.
Pompierii si lucratorii protectiei civile au efectuat zeci de interventii pentru a salva oameni surprinsi de intemperii in masini, pe soselele inundate.
In aproape toate localitatile insulei, culturile agricole dar si numeroase cladiri au suferit pagube importante. Cateva avioane de linie care urmau sa aterizeze la Catania au fost deviate, iar la Siracusa a izbucnit si un incendiu, dupa ce un copac a fost lovit de traznet.


