Situatia ingrijoratoare din Ierusalim si Gaza a suscitat numeroase apeluri la calm din intreaga lume. Uniunea Europeana, Statele Unite, Franta, Marea Britanie si alte tari le-au cerut ambelor parti sa reduca tensiunile cat mai repede. Violentele s-au intensificat aseara dupa ce militantii palestinieni au tras rachete catre Ierusalim. Israelul a raspuns cu o serie de raiduri in Fasia Gaza, soldate cu cel putin 20 de morti, printre care si 9 copii.

Militantii palestinieni din Fasia Gaza au lansat zeci de rachete catre sudul Israelului. Drept raspuns, Israelul a lansat o serie de raiduri, bombardand pozitii ale Hamas.

Palestinienii au anuntat ca au fost ucise 22 de persoane - inclusiv noua copii, iar peste 106 oameni au fost raniti. Violentele fara precedent in ultimii patru ani au izbucnit din cauza unor evacuari ale locuitorilor palestinieni de pe pamantul revendicat de colonistii evrei in Ierusalimul de Est. Uniunea Europeana si-a aratat ingrijorarea fata de evenimentele de acolo.

Josep BORRELL, INALTUL REPREZENTANT PENTRU AFACERI EXTERNE, POLITICA SI SECURITATE AL UE: “Situatia cu evacuarea familiilor palestiniene intr-o alta zona a Ierusalimului de est creeaza ingrijorari serioase. Ma voi repeta, aceste actiuni sunt ilegale conform legislatiei internationale si nu fac altceva decat sa creeze tensiune in zona.”

Atacurile aeriene israeliene in Fasia Gaza de aseara sunt cele mai grave din noiembrie 2019. Premierul israelian a declarat ca miscarea islamista Hamas, aflata la putere in Fasia Gaza, a trecut o „linie rosie” dupa ce a lansat rachete asupra Israelului si a promis un raspuns categoric din partea statului evreu.