Situația rafinăriilor controlate de Lukoil în Europa de Est devine tot mai tensionată pe fondul sancțiunilor impuse de Statele Unite companiilor rusești. În România, autoritățile nu au anunțat o decizie oficială, însă jurnaliștii de la Politico au aflat că țara vecină are în plan să ceară o amânare, în timp ce naționalizarea este considerată o ultimă opțiune. Între timp, Bulgaria a anunțat că mai are rezerve de benzină pentru aproximativ o lună, în condițiile în care se pregătește pentru intrarea în vigoare a sancțiunilor împotriva Lukoil.  

România, unde compania Lukoil are rafinăria Petrotel, nu a luat încă o decizie oficială. Totuși, Bucureștiul ia în considerare posibilitatea de a solicita o prelungire a derogării de la sancțiuni, în timp ce își pregătește propriul răspuns. Naționalizarea este văzută ca o "ultimă opțiune", scriu jurnaliștii de la Politico. Aceștia citează sub protecția anonimatului un înalt funcționar al statului român. Asta înseamnă că responsabilii de la București trebuie să caute o altă soluție, însă experții în energie consideră că obținerea unei amânări a sancțiunilor pentru România ar fi totuși dificilă. În scenariul în care activitatea rafinăriei s-ar opri definitiv, ar putea urma perturbări ale prețurilor din piață. Conform ultimelor date oficiale din 2024, compania avea în jur de 20% din producția totală din România.  

Otilia NUȚU, EXPERT ROMÂN ÎN ENERGIE: „Cred că o variantă foarte bună pentru toate activele este să fie un fel de administrare temporară de stat în care toate încasările sunt puse în niște conturi care sunt inaccesibile proprietarului rus.”

Situația este și mai gravă în Bulgaria, dependentă de rafinăriile aflate sub control rusesc. Autoritățile bulgare au aprobat în Parlament numirea unui administrator special de stat care va supraveghea operațiunile Lukoil din Burgas. Compania are o pondere critică, asigurând aproximativ 80% din necesarul intern. Astăzi președintele agenției naționale de rezerve de stat de la Sofia a declarat că Bulgaria mai are rezerve de benzină pentru aproximativ o lună. Dar analiștii din domeniul energetic au explicat că Bulgaria are stocuri suplimentare de țiței și produse petroliere în afara granițelor, însă acestea trebuie importate înainte ca rețeaua de conducte a Lukoil să intre sub incidența sancțiunilor.    
Până pe 21 noiembrie 2025, companiile și statele pot ajusta relațiile cu Lukoil și Rosneft, înainte ca sancțiunile americane să blocheze tranzacțiile cu aceste companii. Gunvor Group, companie elvețiană de comerț cu energie, cu sediul în Cipru, a anunțat săptămâna trecută că își retrage oferta de cumpărare a activelor internaționale deținute de Lukoil după ce oficialii americani au declarat că nu vor aproba acordul.