Cel putin 41 dintre cele 825 de scoli din Berlin au raportat cazuri de coronavirus in randul profesorilor sau al elevilor in primele doua saptamani de la inceperea cursului dupa vacanta de vara, potrivit ziarului Berliner Zeitung, citat de EFE.

Ziarul se bazeaza pe datele furnizate de autoritatile din domeniul invatamantului din acest oras stat, potrivit carora 37 de scoli au plasat in carantina o parte dintre elevi, profesori, sau din ambele categorii, in urma depistarii a cel putin un caz de infectare in comunitatea scolara, transmite Agerpres.

Lista include atat scoli publice cat si private, dar lipsesc unele centre scolare in care au fost semnalate cazuri, in timp ce pentru scolile profesionale inca nu au fost prezentate date oficiale. In alte doua scoli masurile de carantina au fost deja ridicate.

Potrivit responsabilei pentru educatie a Berlinului, Sandra Scheeres, aceste date arata ca „scolile nu sunt in sine un ’hotspot″ (punct fierbinte) si ca de regula “infectiile ajung in scoala din afara”.

Potrivit datelor furnizate joi la 15:00 ora locala, cazurile de contagiere cu noul coronavirus la Berlin dupa doua saptamani de cursuri nu constituie inca un pericol pentru functionarea in mod regulat a scolilor, noteaza Berliner Zeitung.

In majoritatea centrelor de invatamant cu cazuri confirmate, acestea se refera la un elev sau la un profesor infectat, fara sa fie depistate si alte contagieri. Totusi impactul ar putea fi considerabil, daca se au in vedere cazurile suspecte si consecintele pe care le implica existenta chiar si a unui singur caz intr-o scoala, subliniaza ziarul.

Prin urmare sunt deja zeci de profesori si sute de elevi plasati in carantina in tot Berlinul.

In intreaga tara autoritatile sanitare germane au raportat 1.427 noi contagieri cu coronavirus in ultimele 24 de ore, cea mai ridicata cifra dupa cea de la sfarsitul lunii aprilie cand s-au inregistrat 1.700 de cazuri.

Numarul total al contagierilor de la raportarea primului caz, la 27 ianuarie, se ridica la 230.048, iar cel al deceselor a crescut la 9.260, dupa ce in ultimele 24 de ore s-au inregistrat 7 noi decese, potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch (RKI).

Sursa: Stirileprotv.ro