Cand Donald si Melania Trump vor parasi Casa Alba in dimineata zilei de 20 ianuarie, cei doi vor fi inca, tehnic, presedintele si Prima Doamna a Americii. Cel putin pana la pranz, cand Joe Biden va fi oficial investit presedintele SUA. Cu toate acestea, sotii Trump nu doar ca nu vor participa la ceremonie dar au decis inclusiv sa nu-i lase pe sotii Biden sa puna piciorul in resedinta prezidentiala atata vreme cat Donald si Melania inca sunt acolo, gest calificat de CNN drept deopotriva snob si infantil. Joe si Jill Biden vor fi in schimb intampinati de seful administratiei, care, printre altele, ii supervizeaza pe bucatarii, electricienii si servitorii Casei Albe.
Conform unuia dintre cele mai respectate ritualuri in democratia americana, de fiecare data cand are loc un transfer de putere la Casa Alba, presedintele care paraseste functia il intampina pe cel pe cale sa preia mandatul pe scarile celebrei fatade de nord, cu coloane si portic. Dupa acest moment, cei doi presedinti se indreapta impreuna spre Capitoliu unde are loc ceremonia oficiala de investire.
O traditie de cateva sute de ani care a fost facuta tandari de catre sotii Trump.
Pe 20 ianuarie, in loc de Donald si Melania Trump, sotii Biden vor fi intampinati la Casa Alba de catre administratorul cladirii, care, in calitatea sa de sef al personalului gospodariei, supervizeaza bucatarii, electricienii si instalatorii, majordomii sau cameristele.
Practic, Joe si Jill Biden vor fi intampinati de seful personalului TESA (Tehnic, Economic, Socio-Administrativ) al Casei Albe.
Casa Alba va intra in curatenie generala dupa plecarea sotilor Trump
O alta dovada de snobim dar si „infantilism” este decizia Melaniei Trump de a refuza intalnirea cu viitoare Prima Doamna a Americii, Jill Biden. Conform protocolului, sotia presedintelui care paraseste functia obisnuieste sa-i faca un tur de prezentare a Casei Albe sotiei presedintelui nou instalat.
Mai mult, Donald Trump ezita chiar sa lase o scrisoare pe pupitrul prezidential din Biroul Oval, adresata lui Joe Biden, o alta traditie impamantenita la Casa Alba.
In dupa-amiaza investirii lui Joe Biden in functie, acesta va participa la o ceremonie oficiala la cimitirul Arlington, alaturi de fostii sefi de stat Bill Clinton, George W. Bush si Barack Obama. In tot acest timp, efectele personale ale sotilor Biden vor fi mutate, despachetate si aranjate in incaperile Casei Albe.
De asemenea, cat timp Joe Biden va fi la Capitoliu si la ceremeonia de la Arlington, Casa Alba va trece printr-o curatenie generala: geamurile vor fi spalate, praful va fi sters de pe piesele de mobilier si candelabre, iar covoarele si mochetele vor fi si ele curatate.
„Aceasta curatenie va incepe imediat dupa ce Donald Trump si Melania Trump vor parasi locuinta”, a declarat pentru CNN un angajat al Casei Albe.


