Soc politic in Polonia. Opozitia pare sa fi castigat alegerile parlamentare de ieri, iar partidul conservator aflat la putere ar putea fi scos de la guvernare dupa 8 ani. Desi are cele mai multe voturi, trei partide de opozitie importante ar avea majoritatea locurilor in parlamentul de 460 de membri.

Partidele de opozitie din Polonia par sa fi obtinut o victorie solida in alegerile generale din aceasta tara, potrivit rezultatelor partiale prezentate de Comisia Electorala Nationala. Desi partidul Lege si Justitie, aflat la putere a obtinut cea mai mare parte a voturilor nu va putea forma de unul singur un guvern. Liderul Coalitiei Civice, Donald Tusk, fost presedinte al Consiliului European, a jubilat dupa anuntarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor.

Donald TUSK, LIDERUL PLATFORMEI CIVICE: "Sunt politician de multi ani, sunt sportiv, nu am fost niciodata atat de fericit cu acest presupus al doilea loc in viata mea. Polonia a castigat! Democratia a castigat! I-am scos de la putere!” 

Platforma condusa de Tusk ar putea intra intr-o coalitie cu alte doua partide de opozitie A Treia Cale si Noua Stanga, care au obtinut 14 si, respectiv, 8 la suta.

„Oamenii sunt buni! Polonia este minunata! Totul va fi bine!"

Nu este clar daca rezultatul alegerilor va duce la un nou mandat pentru partidul Lege si Justitie, aflat la putere, a declarat liderul acestuia Jaroslaw Kaczynski.

Jaroslaw KACZYNSLI, PRESEDINTELE PIS: „Desigur, inca ne confruntam cu intrebarea daca acest succes va putea fi transformat intr-un alt mandat al guvernului nostru. Si inca nu stim asta, dar trebuie sa avem speranta.”

Desi opozitia din jurul Platformei Civice are majoritatea in Parlament, Tusk si aliatii sai de centru-dreapta, ar putea fi nevoiti sa astepte saptamani sau chiar luni inainte de a avea ocazia de a forma un guvern.

Presedintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, a declarat ca va da prima sansa partidului castigator. Dar, in conditiile in care Confederatia de extrema-dreapta a obtinut un scor de 7 la suta, sub asteptari, PiS nu prea are aliati la care sa recurga, au explicat mai multi experti. 

Daca opozitia va ajunge la putere, asta ar marca o schimbare drastica in Polonia dupa opt ani de guvernare a partidului nationalist Lege si Justitie, care s-a pozitionat in multe teme impotriva Uniunii Europeane. Aproximativ 110 miliarde de euro din fondurile UE destinate Poloniei au fost inghetate din cauza preocuparilor legate de statul de drept. 

Prezenta la vot la alegerile din Polonia a fost de peste 73 la suta, fiind cea mai mare de la caderea comunismului in 1989, a declarat seful comisiei electorale.