Peste 300 de corespondenti straini care au lucrat la Moscova semneaza o scrisoare catre guvernul rus in care cer eliberarea imediata a jurnalistului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, arestat in Rusia si pus sub acuzare pentru spionaj, conform hotnews.ro.
Evan Gershkovich, corespondent in Rusia al prestigiosul cotidian american si fost jurnalist AFP la Moscova, a fost plasat in arest preventiv la sfarsitul lunii aprilie, pana cel putin in 29 mai. El a fost pus sub acuzare pentru spionaj in favoarea Washingtonului, pentru care pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de inchisoare, fiind primul jurnalist american retinut pentru astfel de acuzatii de la sfarsitul razboiului rece. Atat Wall Street Journal, cat si guvernul SUA au negat ca jurnalistul ar fi fost implicat in spionaj.
Printre cei 301 semnatari ai scrisorii catre guvernul Rusiei se numara Orla Guerin de la BBC, fostul jurnalist al New York Times Bill Keller, John Kampfner, directorul executiv al think-tank-ului Chatham House si David Remnick, editorul New Yorker. Sunt jurnalisti care au lucrat pentru institutii media din 22 de tari.
In scrisoarea adresata ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, jurnalistii se declara „socati si inspaimantati” de arestarea lui Gershkovich si cer Moscovei sa renunte la acuzatiile de spionaj si sa fie eliberat imediat.
„Evan Gershkovich are un palmares lung si impresionant in activitatea sa jurnalistica. Nu avem nicio indoiala ca singurul scop si intentiile sale au fost de a-si informa cititorii despre realitatea actuala din Rusia.
Cautarea de informatii, chiar daca inseamna deranjarea intereselor politice, nu-l face pe Evan un criminal sau un spion, il face jurnalist. Jurnalismul nu este o crima”, arata jurnalistii in scisoarea adresata lui Lavrov, potrivit The Guardian.
Semnatarii documentului mai spun ca arestarea jurnalistului transmite „un semnal tulburator si periculos despre dispretul Rusiei fata de presa independenta si arata indiferenta fata de soarta unui jurnalist tanar, talentat si onest”.
In 18 aprilie, Evan Gershkovich a aparut in fata unei instante din Moscova dupa ce a contestat masura si a cerut sa fie eliberat pe durata procesului, solicitarea fiindu-i insa respinsa de catre tribunal. Jurnalistul a cerut ca arestul preventiv sa fie inlocuit de arestul la domiciliu, solicitarea fiindu-i insa respinsa.
Evan Gershkovich, ai carui parinti au fugit din Uniunea Sovietica in 1979, a fost retinut de FSB pe 29 martie, intr-un restaurant din Ekaterinburg. El a fost transferat in inchisoarea Lefortovo din Moscova, care pe timpul Uniunii Sovietice era folosita de KGB, dar acum a devenit locul in care sunt inchisi suspectii acuzati de FSB de spionaj sau de alte infractiuni grave.
Kremlinul sustine ca Gershkovich spiona sub acoperirea meseriei de jurnalist, dar publicatia Wall Street Journal, pentru care acesta lucreaza, a negat ca Gershkovich ar fi implicat in astfel de actiuni. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sustinut ca jurnalistul ar fi fost „prins in flagrant” in timp ce incerca sa obtina informatii secrete.


