Armata israeliana a emis un ordin de „relocare” a aproximativ 1,1 milioane de locuitori din nordul Fasiei Gaza spre sud in termen 24 de ore, a anuntat, joi, purtatorul de cuvant al secretarului general al ONU, scrie stirileprotv.ro.
„Astazi (12 octombrie), chiar inainte de miezul noptii, ora locala", oficialii ONU din Gaza „au fost informati de catre ofiterii armatei israeliene ca intreaga populatie la nord de Wadi Gaza urmeaza sa fie relocata in sud in 24 de ore", aproximativ 1,1 milioane de persoane, a indicat Stephane Dujarric, care a precizat ca o evacuare de o asemenea amploare este "imposibila fara a provoca consecinte umanitare devastatoare".
„Natiunile Unite fac un apel ferm ca orice astfel de ordin, daca este confirmat, sa fie anulat, evitand ceea ce ar putea transforma ceea ce este deja o tragedie intr-o situatie de calamitate", a mai spus acesta, potirvit Agerpres.
Dujarric a indicat ca ordinul dat de armata israeliana se aplica si intregului personal ONU si celor adapostiti in unitatile ONU, intre care scoli, centre medicale si clinici.
Hamas: Avertismentul privind evacuarea din Gaza este o „propaganda falsa"
Un oficial Hamas a afirmat, vineri, intr-o declaratie data presei din Gaza, ca ordinul de evacuare dat de fortele de aparare israeliene reprezinta o „propaganda falsa". Acesta i-a indemnat pe palestinieni sa nu „cada in capcana", noteaza agentia de presa Baha.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


