Iulia Navalniia, sotia lui Aleksei Navalnii, principalul opozant al Kremlinului, si-a vizitat marti pentru prima oara sotul in inchisoare, unde acesta ispaseste o pedeapsa de doi ani si jumatate, si a avertizat ca este ″foarte slab″⁣, transmite EFE.

″Nu am vazut niciodata pe cineva atat de supt la fata, insa nu are de gand sa cedeze″⁣, a scris Navalniia pe contul ei de Instagram.

Mesajul este insotit de o fotografie in care apare Iulia si, pe fundal, centrul penitenciar numarul 2 din regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova.

″Vorbeste cu dificultate si din cand in cand trebuie sa se intinda pentru a se odihni″⁣, a mai scris Iulia Navalniia, care a adaugat ca sotul ei a slabit foarte mult de cand a intrat la inchisoare si chiar mai mult dupa ce a anuntat ca intra in greva foamei, la 31 martie.

″Cantareste 76 de kilograme la o inaltime de 1,90. De la intalnirea mea cu Aleksei sunt si mai ingrijorata pentru el″⁣, a explicat Navalniia, care a comunicat cu sotul ei prin telefon, separati de un perete de sticla.

Iulia Navalniia s-a referit si la denuntul pe care sotul ei intentioneaza sa-l depuna impotriva inchisorii pentru ca a fost impiedicat sa citeasca Coranul, dupa cum a explicat chiar el pe Twitter. ″Cartile sunt pentru noi toti″⁣, a scris Navalnii, care isi exprimase dorinta de a studia cartea sacra a tuturor musulmanilor.

Sursa: