Zapezi abundente si vanturi puternice s-au abatut asupra Spaniei, unde temperaturile au scazut pana la minus 34 de grade Celsius, cea mai scazuta valoare inregistrata in Peninsula Iberica de la inceputul masuratorilor meteorologice, a anuntat Agentia de Stat pentru Meteorologie, citata de Reuters.

Aceasta temperatura record a fost inregistrata in Muntii Pirinei la Clot del Tuc de la Llanca, o localitate din provincia Aragon din nord-estul Spaniei, miercuri dimineata la ora locala 05:19, a precizat aceeasi agentie spaniola.

Valoarea inregistrata a fost cu doua grade Celsius mai scazuta decat precedentul record, ce data din anul 1956, cand o temperatura de minus 32 de grade Celsius a fost masurata in Estany-Gento, in provincia Lleida din nord-estul Spaniei.

Zapezi abundente sunt prognozate si pentru zilele viitoare in centrul si nordul Spaniei, unde temperaturile vor scadea pana in jurul valorii de minus 11 grade Celsius.

Un barbat de 75 de ani care s-a ratacit dupa ce a decis sa mearga pe jos spre un adapost dupa ce automobilul sau a ramas blocat intr-o furtuna de zapada a fost salvat in cele din urma de Politia din Navia de Suarna, in apropiere de Lugo, in nord-vestul Spaniei.

Sursa: