Spania va primi turisti vaccinati din toata lumea incepand cu 7 iunie, a anuntat vineri premierul spaniol Pedro Sanchez. Vor fi luate in considerare vaccinurile aprobate de Agentia Europeana a Medicamentului si de Organizatia Mondiala a Sanatatii.
„Incepand din 7 iunie, toate persoanele vaccinate si familiile lor vor fi binevenite in tara noastra, indiferent de tara lor de origine”, a spus Sanchez, potrivit Reuters.
In paralel, vizitatori din tari din afara UE considerate cu risc scazut vor putea merge in vacanta in Spania fara sa prezinte un test PCR negativ. Printre aceste tari sunt Marea Britanie, Statele Unite si China.
Sanchez a facut anuntul la targul international de turism de la Madrid.
Spania, care reprezenta a doua destinatie turistica a lumii, dupa Franta, inaintea de izbucnirea pandemiei, mizeaza din nou pe turism pentru a-si revitaliza economia. Sanchez a spus ca spera ca anul acesta numarul turistilor care vin in Spania sa ajunga la 70% fata de nivelul din 2019.
Institutiile europene au ajuns joi seara la un acord privind certificatul verde, un document care va atesta ca detinatorul a fost vaccinat impotriva COVID-19, ca are un test negativ recent sau ca s-a imunizat natural, dupa ce a trecut prin boala. Acordul urmeaza sa fie aprobat de Parlamentul European luna viitoare si ar trebui sa intre in vigoare la 1 iulie.


