Focuri de artificii, parade și concerte au marcat Ziua Independenței în Statele Unite, unde milioane de americani au ieșit să sărbătorească. În unele regiuni, însă, canicula și furtunile au dat peste cap programul festivităților. Mai multe evenimente au fost anulate, restrânse sau reprogramate pentru seară.
Grandioase sau organizate în format restrâns, paradele tradiționale de 4 iulie au animat orașele americane.
„-Ai dansat mai tot timpul. Te-ai distrat?
-Da!
-Poți să-mi cânți și mie ceva?
-Da!”
De la festivităţile de Ziua Americii nu putea lipsi show-ul de acrobaţie al avioanelor de luptă.
Nu toată lumea a avut însă puterea să urmărească defilările, din cauza caniculei. Temperaturile au urcat până la 40 de grade Celsius.
„Ni s-a spus că evenimentul nu mai are loc. Mulți au leșinat din cauza caniculei.”
Căldura sufocantă și umiditatea ridicată au determinat autoritățile să anuleze parada din Philadelphia, orașul în care a fost semnată Declarația de Independență în 1776. Iar în Washington DC, mii de oameni care se aflau pe esplanada National Mall, în așteptarea evenimentului festiv, au primit ordin de evacuare, din cauza apropierii unor furtuni puternice.
„-Doamnelor și domnilor, vă rugăm să fiți atenți.
-Acest anunț de siguranță și indicatoarele amplasate în jurul Marelui Târg al Statelor Unite au fost primul semn pentru miile de vizitatori prezenți aici că vântul urma să se intensifice, că ploaia urma să înceapă și că vremea severă se apropia.”
Între timp, unii oameni au sărbătorit mâncând. Tradiționalele concursuri de înfulecat hot-dog i-au reunit pe cei mai înfometați americani.
Californianul Joey Chestnut, numit „Fălci”, a câştigat cel de al 18-lea titlu. A reușit să dea gata 66 de crenvuşti, cu tot cu chifle, în doar 10 minute. Și ceremoniile nu se opresc aici. În Philadelphia a fost îngropată o capsulă a timpului, care va fi redeschisă peste exact 250 de ani – pe 4 iulie 2276.
În interior se află un diamant extras din Alaska, poezii din mai multe state federale, un set de jetoane din Nevada, o fiolă cu nisip din New Mexico și o copie a răspunsului dat de chatbot-ul Claude când a fost rugat să prezică cum va arăta California în 2276. Iar odată cu venirea serii, pe cerul Americii a strălucit un uriaș foc de artificii.

