Un avion al companiei Air France care făcea legătura între Paris și Ajaccio a fost deviat sâmbătă și a aterizat la Lyon în urma unei „probleme tehnice”, a spus compania după ce pasagerii au vorbit despre „aripă în flăcări”, în timp ce o sursă AFP a spus că a fost o pană de motor, scrie hotnews.ro
„Echipajul zborului AF7562 din 20 decembrie 2025, care lega aeroportul Paris-Orly de Ajaccio, a decis să devieze cursul către aeroportul din Lyon după 37 de minute de zbor din cauza unei probleme tehnice” și pentru „a aplica principiul precauției”, a precizat Air France pentru AFP, confirmând informațiile publicate de ziarul Corse Matin.
Pasagerii intervievați de RTL au vorbit despre „vibrații puternice” și despre o aripă a avionului „în flăcări”.
„Dintr-o dată, avionul a căzut”, a povestit Christelle, pasageră în aeronavă. „Butoanele, totul se aprindea, totul clipea. Un domn și-a luat copiii în brațe pentru că și-au spus: «O să ne prăbușim»”, a adăugat ea.
Potrivit unui expert din sector care a vorbit cu France Presse, este vorba de un „pompaj al motorului” atunci când se formează bule de aer în motor și creează vibrații care obligă echipajul să „oprească motorul”.
„În acel moment au decis să se redirecționeze către Lyon. Odată ce au oprit motorul, vibrațiile au dispărut. Au aterizat la Lyon”, a spus sursa.
„Aterizarea s-a desfășurat normal, cu un singur motor”, adaugă expertul. „Zborul cu un singur motor nu este o situație normală”, dar „sunt lucruri care se mai întâmplă în lumea transportului aerian”, a afirmat acesta.
„Aripă nu era în flăcări, motorul nu era în flăcări, nu a fost declanșată alarma de incendiu. Dar nu pot exclude posibilitatea ca, într-adevăr, să fi existat câteva flăcări la nivelul duzei, care au fost limitate la motor și au durat doar una sau două secunde”, a spus el.
Avionul Airbus A320 care efectua zborul este echipat cu două motoare CFM56, montate sub aripi, fabricate de compania mixtă franco-americană CFM dintre Safran și GE, care „fac parte dintre cele mai fiabile motoare din lume”, potrivit acestui expertului.
Un astfel de incident „se întâmplă foarte rar, raportat la numărul de zboruri”, a mai afirmat el.
„Avionul a aterizat normal la ora 18:25, ora locală”, a precizat Air France. Pasagerii au fost „redirecționați la bordul unui nou avion care a plecat din Lyon la ora 22:39 către aeroportul din Bastia, aterizând la ora 23:50, apoi au fost transferați cu autobuzul către Ajaccio, cu sosire la ora 03:00 pe 21 decembrie 2025”, adaugă compania.
„Air France regretă neplăcerile cauzate de această situație și reamintește că siguranța clienților și a echipajelor sale este imperativul său absolut”, a mai transmis compania.

