Cel puțin 76 de apartamente au fost avariate, iar 215 ferestre au fost spulberate într-un atac cu drone asupra orașului Rostov-pe-Don, Rusia, a susținut primarul Alexander Scriabin într-o postare pe rețelele sociale, transmite adevarul.ro.
Autoritățile au declarat stare de urgență în districtul afectat din Rostov-pe-Don, în timp ce Ministerul rus al Apărării a afirmat că 18 drone au fost doborâte deasupra regiunii, potrivit Kyiv Independent
„Se fac măsurători pentru înlocuirea ferestrelor în opt clădiri, iar lucrările vor începe mâine în celelalte șase clădiri”, a declarat Scriabi.
Serviciul de gaz natural a fost restabilit după o întrerupere, a adăugat el. Nu au fost raportate victime.
Ucraina lovește în mod regulat ținte pe teritoriul Rusiei pentru a-i reduce capacitatea de a continua invazia la scară largă împotriva Ucrainei. O rafinărie de petrol a fost vizată în regiunea Volgograd, Rusia, în dimineața zilei de 8 februarie.
Între timp, Forțele Armate ale Ucrainei au lansat o nouă ofensivă în regiunea Kursk, din Rusia, au susținut publicațiile ruse pe 6 februarie.
Potrivit bloggerilor militari ruși, forțele ucrainene ar fi atacat la sud-est de Sudja, avansând spre localitățile Fanaseevka și Ulanok.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


