Tarile UE vor dezbate saptamana aceasta un posibil acord privind impartirea costurilor de cumparare de gaze pentru a umple facilitatile de stocare si a construi o rezerva de aprovizionare inaintea iernii urmatoare, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.
Comisia Europeana a prezentat luna trecuta o propunere legislativa prin care introduce obligatia de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 80% pentru iarna urmatoare si de 90% pentru anii urmatori. Propunerea este menita sa reduca dependenta de Rusia, care furnizeaza aproximativ 40% din gazele de care are nevoie UE.
Propunerea a provocat ingrijorari in unele state membre UE care au facilitati de stocare a gazelor, inclusiv Ungaria, Austria si Tarile de Jos, care se tem ca firmele lor vor fi fortate sa cumpere volume mari de gaze la preturi ridicate, in timp ce statele care nu au sau detin facilitati reduse de stocare nu se confrunta cu astfel de probleme. Diplomatii din tarile UE vor discuta saptamana aceasta un acord de compromis care, daca va fi aprobat, ar putea duce la negocieri cu Parlamentul European privind reglementarile finale.
Potrivit Agerpres, in proiectul de document consultat de Reuters se mentine obiectivul de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 90%, dar se aplica doar facilitatilor de stocare care servesc clientii interni. In acest fel, un stat nu va fi obligat sa umple facilitatile de stocare de pe teritoriul sau, care sunt folosite in principal de alta tara. Contributia unei tari la umplerea facilitatilor de stocare va fi, de asemenea, plafonata la 35% din consumul sau mediu anual de gaze din ultimii cinci ani, conform propunerii Frantei.
Stocarea gazelor naturale lichefiate ar putea fi contabilizata pentru indeplinirea obiectivelor UE.
Statele membre UE trebuie sa se asigure ca facilitatile de stocare a gazelor sunt umplute, ele ar putea realiza acest obiectiv impunand masuri cum ar fi obligarea furnizorilor de gaze de a stoca un volum minim.
Pentru a atenua temerile privind impartirea corecta a costurilor intre state, Bruxellesul a propus un sistem de „impartire a responsabilitatilor”, in care tarile care nu au facilitati de stocare trebuie sa acopere 15% din cantitatea lor anuala de gaze utilizata prin umplerea depozitelor la un nivel echivalent in alte state.
In proiectul de document consultat de Reuters se arata ca sunt exceptate de la aceste obiective Cipru, Malta si Irlanda, state insulare ingrijorate ca vor fi fortate sa plateasca pentru livrari de gaze pe care nu le folosesc, din moment ce nu sunt conectate la facilitatile de stocare ale altor state.


