Washingtonul a avertizat Kremlinul ca ar putea lansa un nou atac asupra Siriei daca regimul al-Assad, sprijinit de rusi, va folosi arme chimice in ofensiva impotriva rebelilor din Idlib.

Oficiali americani citati de Bloomberg afirma ca John Bolton, consilierul pentru securitate nationala al presedintelui Trump, si-a avertizat omologul rus, în cursul întâlnirii ce a avut loc joi la Geneva, ca Statele Unite sunt gata sa raspunda în cazul în care regimul Assad va folosi din nou arme chimice împotriva adversarilor sai din Siria. Mai mult, replica americana va fi mai dura ca în trecut, ar fi spus Bolton. Oficialii americani ar avea deja informatii privind planurile Damascului de a folosi astfel de arme împotriva rebelilor din regiunea nord-vestica Idlib.

Purtatorul de cuvânt al ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov, a replicat sâmbata, potrivit Ria Novosti ca “statele occidentale vor sa escaladeze situatia din Orientul Mijlociu si sa împiedice procesul de pace în Siria”. Oficialul a spus ca se pregateste o înscenare, rebelii sirieni urmând sa puna la cale un fals atac chimic pe care sa-l atribuie apoi fortelor guvernamentale.

În aprilie, SUA si aliatii lor au lansat rachete de croaziera asupra unor instalatii ale regimului Assad, dupa  atacul chimic de  la Douma, soldat cu peste 40 de morti. Atât Damascul cât si aliatii sau rusi au negat constant folosirea armelor chimice si au acuzat rebelii si “Castile Albe” de dezinformare.

De data aceasta, temerile Washington-ului sunt legate de un posibil atac cu arme chimice asupra provinciei Idlib, principala enclava rebela care mai rezista în Siria. 

Cazuta în mâinile opozitiei în 2015, provincia Idlib, de-a lungul frontierei cu Turcia, este în prezent complet înconjurata de teritorii aflate sub controlul regimului.

Aproximativ 60% din suprafata provinciei este în continuare ocupata de Hay’at Tahrir al-Sham (HTS), o grupare jihadista dominata de fosta aripa siriana a Al Qaida, restul fiind împartit între diferite grupari rebele.

Trupele siriene au preluat controlul asupra unor zone importante din tara în ultimele luni cu ajutorul Rusiei, care a negociat o serie de acorduri de predare cu rebeli.

Sursa: Pro TV