Statele Unite au anunțat joi că au aprobat vânzarea către Polonia – stat membru NATO aflat la granița cu Ucraina – a unor rachete antitanc Javelin și a lansatoarelor aferente, într-un contract în valoare de 780 de milioane de dolari, potrivit AFP, scrie știrileprotv.ro

Această vânzare propusă va sprijini politica externă şi securitatea naţională a Statelor Unite prin consolidarea securităţi unui aliat din NATO care este o forţă de stabilitate politică şi economică în Europa", a declarat Agenţia americană de Cooperare pentru Apărare şi Securitate (DSCA) într-un comunicat.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea, iar DSCA a furnizat notificarea necesară Congresului, care încă trebuie să aprobe tranzacţia.

Polonia este un partener cheie al Ucrainei de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022.

Temându-se de ameninţarea rusească, Polonia a lansat în ultimii ani un program rapid de modernizare a armatei sale, semnând mai multe contracte de achiziţii de arme, în principal cu Statele Unite şi Coreea de Sud.

Polonia va aloca 4,8% din PIB-ul său apărării anul viitor, comparativ cu 4,7% planificat pentru acest an.