Statele Unite condamna comportamentul Rusiei, care a distrus unul dintre satelitii sai. Resturile au pus in pericol Statia Spatiala Internationala, astronautii de la bord fiind nevoiti sa se pregateasca pentru evacuare. A fost un act iresponsabil si periculos sustine Washigtonul, iar Kremlinul a numit nefondate temerile partii americane.

Ieri cei 7 membri ai echipajului Statiei Spatiale Internationale - patru astronauti americani, un german si doi rusi- au fost nevoiti sa intre rapid in navetele spatiale, pentru a se pregati de o eventuala evacuare, intrucat exista pericolul ca statia orbitala sa fie lovita de niste resturi care treceau pe langa ea. Aceste deseuri spatiale provin de la un satelit rus lansat in 1982, cu greutate de peste o tona, care a incetat sa functioneze in urma cu mai multi ani, iar acum a fost distrus de o racheta de la sol. SUA este furioasa si vorbeste despre un „act imprudent si periculos”.

Ned PRICE, PURTATORUL DE CUVANT AL DEPARTAMENTULUI DE STAT:”Comportamentul periculos si iresponsabil al Rusiei pune in pericol sustenabilitatea pe termen lung a spatiului cosmic si demonstreaza in mod clar ca afirmatiile Rusiei, potrivit carora se opune militarizarii spatiului, sunt inselatoare si ipocrite.”

Roscosmos, agentia spatiala rusa, a minimalizat incidentul, precizand ca materialul aflat in deriva a trecut pe langa statie fara a provoca vreun incident. SUA considera ca aceste reziduuri, care acum plutesc ar putea deveni un pericol, inclusiv pentru Statia Spatiala Internationala.

Ned PRICE, PURTATORUL DE CUVANT AL DEPARTAMENTULUI DE STAT:„Testul a generat pana acum peste 1500 de ramasite care pot fi urmarite pe orbita si sute de mii de bucati mai mici care acum ameninta interesele tuturor natiunilor.”

Secretarul de presa al presedintelui rus, Dmitri Peskov a numit temerile partii americane nefondate, subliniind ca Moscova apreciaza cooperarea cu Washingtonul in spatiu si spera ca acesta nu va cadea victima rusofobiei. Rusia a facut testul in ciuda avertismentelor repetate ale americanilor ca acest tip de test ar putea prezenta un risc nu numai pentru sateliti, ci si pentru astronauti.