Statele Unite își asumă un rol decisiv în direcția în care se va îndrepta Venezuela, fără a vorbi despre o conducere oficială. Administrația lui Donald Trump mizează pe un control indirect, cu petrolul drept miză centrală. Washingtonul vrea să readucă producția sub control, cu ajutorul companiilor americane și al unei prezențe militare în regiune. Însă analiștii nu sunt atât de optimiști ca Trump.
După capturarea lui Nicolás Maduro, administrația lui Donald Trump a transmis un mesaj clar: Statele Unite nu vor conduce formal Venezuela, dar vor controla direcția în care se va îndrepta țara. Este vorba despre un model de influență indirectă, bazat pe presiune militară, control economic și acces la resursele strategice. Washingtonul mizează în primul rând pe sectorul energetic. Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume, însă producția este la un nivel minim istoric.
„Este vorba despre aproximativ 300 de miliarde de barili încă neexploatați – adică aproape 17% din rezervele globale. Mai mult decât Arabia Saudită, Iran și Irak la un loc și de peste trei ori mai mult decât rezervele Statelor Unite. În ciuda acestor rezerve uriașe, producția Venezuelei este redusă și a fost în continuă scădere. În anii ’60 și ’70, când companiile americane controlau industria, țara producea peste 3,5 milioane de barili pe zi – aproximativ 7% din producția globală.”
Planul SUA este să aducă rapid companii americane care să refacă infrastructura petrolieră – sonde, rafinării, conducte – cu investiții de miliarde de dolari. În schimb, exporturile și fluxurile de petrol ar urma să fie gestionate sub supraveghere americană.
Mark MCNAMEE, ANALIST GEOPOLITIC ȘI ECONOMIC: „ Toți analiștii energetici sunt de acord că ar fi nevoie de zeci de miliarde de dolari și de ani întregi pentru a crește producția, nu la 3 dar poate la două milioane de barili pe zi, într-un scenariu optimist. Așadar, aducerea rapidă pe piață a unor cantități mari de petrol nu este realistă.”
Un alt instrument-cheie este prezența militară. Flota americană mobilizată în Caraibe oferă Washingtonului capacitatea de a controla rutele maritime, de a bloca petroliere și de a pune presiune constantă asupra autorităților de la Caracas. Este o pârghie de descurajare, dar și un mijloc de a impune reguli clare în privința petrolului, securității și traficului de droguri. Alegerile nu sunt o prioritate imediată. Oficialii americani spun că discuțiile despre un calendar electoral sunt premature și că accentul cade, cel puțin pe termen scurt, pe stabilitate, securitate și relansarea producției de petrol. Abordarea este una pragmatică: întâi controlul situației, apoi tranziția politică.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII:„-Veți cere alegeri libere pe termen scurt în Venezuela?
-Ei bine, depinde. Trebuie să facem un singur lucru în Venezuela: să o aducem înapoi. Este o țară moartă acum. Este o țară care, sincer, am fi fost și noi dacă pierdeam alegerile.”
În esență, când Trump spune că Statele Unite vor „conduce” Venezuela, nu se referă la o administrație directă, ci la un control ferm asupra deciziilor-cheie: petrolul, securitatea și relațiile externe. Este un model de conducere din umbră, bazat pe putere militară și economică, cu efecte ce depășesc granițele regiunii. Rămâne însă o întrebare majoră. Statele Unite au mai încercat să „conducă din umbră” o țară considerată strategică. În Afghanistan, două decenii de intervenție militară, investiții de sute de miliarde de dolari și control asupra instituțiilor-cheie nu au reușit să creeze stabilitate durabilă. În momentul retragerii, sistemul construit de americani s-a prăbușit aproape instantaneu. Pentru mulți analiști, acest precedent ridică semne de întrebare și în cazul Venezuelei. Controlul resurselor și presiunea militară pot funcționa pe termen scurt, dar impunerea ordinii din exterior s-a dovedit, în trecut, mult mai dificilă decât planurile desenate la Washington.