Statele Unite au lansat primul atac pe teritoriul Venezuelei. Potrivit presei internaționale, o dronă CIA a distrus un port folosit de traficanții de droguri pentru depozitare și transport către America de Nord. Atacul a fost surprins în imagini apărute în spațiul public.

Atacul asupra docului portuar despre care autoritățile cred că era baza presupuselor nave cu droguri pe care armata americană le-a vizat în Caraibe și Atlantic în ultimele trei luni a semnalat o nouă escaladare a tensiunilor dintre cele două țări.

Potrivit surselor, atacul s-a desfășurat pe un doc izolat de pe coasta Venezuelei, despre care se crede că era folosit de banda Tren de Aragua pentru depozitarea și transferul drogurilor către America de Nord.

Donald Trump a confirmat atacul, fără a da detalii despre responsabilitatea directă. Trump declara anterior că a autorizat CIA să desfășoare operațiuni secrete în Venezuela.  

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Nu contează, dar a fost o explozie majoră în zona docului, unde se încarcă bărcile cu droguri. Așadar, am lovit toate bărcile și acum am lovit zona. Este zona de implementare, acolo unde se desfășoară operațiunile, și acum nu mai există nimic acolo.”

Fiind întrebat dacă CIA a efectuat atacul, Trump a refuzat să dea un răspuns.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE SUA: „Este acesta singurul atac pe care l-au efectuat SUA?
-Nu vreau să comentez.”

Această intervenție marchează o escaladare semnificativă a tensiunilor dintre SUA și Venezuela. CIA a primit sprijin din partea serviciilor de informații din partea Forțelor de Operațiuni Speciale ale SUA. Nimeni nu a fost ucis și nu era nimeni la unitate când a avut loc atacul.