Statuia din silicon a unei politiste care urineaza este in centrul unei polemici in Dresda, unde a fost expusa de la inceputul lunii ianuarie, ministrul regional de Interne considerand-o "o insulta" la adresa femeilor din politie.
Pentru "Petra", expusa din 7 ianuarie intr-o incapere a Scolii de Arte Frumoase din Dresda, Marcel Walldorf (27 de ani) a primit o distinctie acordata tinerilor artisti, decernata de Fundatia culturala Leinemann.
"Petra" este facuta din metal si silcon, poarta o uniforma in culorile politiei germane, o casca alba si sta pe vine, cu fesele la vedere si pantalonii partial cazuti. Sub ea, o balta de gelatina.
Aceasta opera "emotionanta (..) arata foarte clar ca exista o diferenta intre sfera publica si cea privata", a argumentat juriul, care a acordat artistului o recompensa de 1.000 de euro.
Opera nu a fost si pe gustul minstrului regional de Interne, Markus Ulbig, care s-a declarat "socat" de ceea ce el considera "o insulta pentru politiste" si un atentat la demnitatea umana.


