Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marti, ca presedintele rus Vladimir Putin a calculat gresit atunci cand a decis sa atace Ucraina, calificand ultimul an ca fiind esential pentru securitatea globala, scrie stirileprotv.ro.

„Putin a vrut mai putin NATO, dar a primit mai mult NATO", a declarat Stoltenberg in timpul prezentarii raportului sau anual, remarcand ca granita Aliantei cu Rusia se va dubla odata cu aderarea Finlandei si Suediei. Calificand Moscova drept "cea mai importanta amenintare" la adresa securitatii globale, alaturi de terorism, secretarul general a subliniat ca NATO "a fost pregatita" atunci cand tancurile rusesti s-au desfasurat in Ucraina.

Stoltenberg a adaugat ca NATO "a vazut semne" ca Rusia a cerut livrari de arme letale din partea Chinei, mentionand totodata ca Beijingul a pus la indoiala "interesul, securitatea si valorile" Aliantei, potrivit agentiei de presa Baha.

NATO promite sprijin deplin Ucrainei

La inceputul acestei luni, seful NATO a evidentiat inca o data nevoia de a sustine Ucraina atat timp cat va fi necesar pentru ca aceasta sa castige razboiul de agresiune declansat de Rusia in februarie anul trecut.

Intr-o intalnire cu parlamentari din Uniunea Crestin-Democrata din Germania (CDU) si cu membri ai grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Jens Stoltenberg a subliniat ca statele aliate trebuie sa ramana pregatite pentru a sprijini Ucraina pana la capat.

El a salutat rolul parlamentarilor in informarea opiniei publice si in mentinerea unui nivel ridicat de sprijin public pentru Ucraina.

De asemenea, inalta oficialitate a Aliantei Nord-Atlantice a insistat pe necesitatea continuarii investitiilor in aparare si pe importanta mentinerii unitatii transatlantice.

Necesitatea sustinerii constante a Ucrainei a fost reafirmata luni si de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoana, intr-un mesaj online adresat participantilor la conferinta 'Securitatea Europei dupa invadarea Ucrainei de catre Rusia', organizata de Institutul pentru afaceri europene si internationale de la Dublin (IIEA).

„Prin invadarea Ucrainei, o tara independenta si suverana, presedintele (rus Vladimir) Putin a declarat razboi ordinii mondiale bazate pe reguli asa cum o cunoastem si o pretuim. Trebuie sa sustinem Ucraina atat timp cat este necesar si cu orice are ea nevoie pentru a castiga'', a spus Geoana, care a adaugat ca in acelasi timp aliatii trebuie sa-si consolideze in continuare capacitate de aparare si descurajare, potrivit Agerpres.