Numărul soldaţilor ruşi şi ucraineni ucişi, răniţi sau dispăruţi în aproape patru ani de război ar putea ajunge la 2 milioane până în primăvara acestui an, potrivit unui studiu, întrucât invazia Moscovei nu dă semne de încetinire, relatează The Guardian, scrie știrileprotv.ro
Un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington estimează că Rusia a avut aproximativ 1,2 milioane de victime, inclusiv 325.000 de morţi, în timp ce aproape 600.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi, răniţi sau au dispărut.
De când Vladimir Putin a lansat invazia pe scară largă din Ucraina, niciuna dintre părţi nu a dezvăluit public cifrele complete ale victimelor, tratând amploarea pierderilor ca pe un secret de stat bine păzit.
Rusia respinge cifrele
Miercuri, Kremlinul a respins raportul CSIS ca fiind „nefiabil” şi a insistat că numai Ministerul rus al Apărării are autoritatea de a publica cifre privind victimele ruse. Estimările CSIS se bazează pe interviuri cu oficiali occidentali şi ucraineni şi pe date colectate de publicaţia independentă rusă Mediazona şi de serviciul rus al BBC.
Din orice perspectivă istorică, pierderile sunt extraordinare. Think tank-ul a remarcat că numărul victimelor ruseşti pe câmpul de luptă din Ucraina a fost „de peste 17 ori mai mare decât pierderile sovietice din Afganistan în anii 1980, de 11 ori mai mare decât în timpul primului şi al celui de-al doilea război cecen şi de peste cinci ori mai mare decât toate războaiele ruseşti şi sovietice combinate de la al Doilea Război Mondial încoace”.
Studiul arată că pierderile ruseşti sunt estimate a depăşi pierderile ucrainene cu un raport de aproximativ 2,5 la 1 sau 2 la 1.
Dar cifrele prezintă o imagine sumbră şi pentru Ucraina, a cărei populaţie este mult mai mică şi a cărei capacitate de a absorbi pierderi prelungite şi de a mobiliza trupe este mult mai limitată.
Moscova a apelat la salarii generoase şi la un pachet extins de beneficii pentru noii recruţi, pentru a-şi reface efectivele. Autorităţile regionale oferă prime de înrolare care, în unele cazuri, se ridică la zeci de mii de dolari. Kremlinul a recrutat, de asemenea, mii de bărbaţi din Asia, America de Sud şi Africa, mulţi dintre ei atraşi de promisiuni înşelătoare sau supuşi presiunilor.
Ucraina s-a străduit să mobilizeze suficiente trupe pentru a reface unităţile epuizate, în timp ce Volodimir Zelenski a rezistat apelurilor de a reduce vârsta de mobilizare sub 25 de ani, o măsură care ar fi profund nepopulară în ţară.
Rușii au avansat pe front
În ciuda numărului mare de victime de ambele părţi, câştigurile teritoriale ale Rusiei au rămas marginale. CSIS a constatat că, din 2024, forţele ruse au avansat cu o viteză medie de doar 15-70 de metri pe zi în timpul celor mai importante ofensive ale lor, „mai lent decât aproape orice campanie ofensivă majoră din războiul modern”.
Deşi Moscova a înregistrat unele progrese la sfârşitul anului trecut în estul Ucrainei şi în apropierea regiunii Dnipropetrovsk, progresul a încetinit de atunci din cauza condiţiilor de iarnă şi a rezistenţei puternice a Ucrainei.
Conform datelor grupului ucrainean de monitorizare DeepState, forţele ruse au capturat 152 km pătraţi de teritoriu ucrainean între 1 şi 25 ianuarie, cea mai lentă rată de avansare din martie anul trecut.
Rusia, Ucraina şi SUA s-au întâlnit la Abu Dhabi weekendul trecut pentru primele negocieri de pace de la invazia pe scară largă a Rusiei, dar nu s-a înregistrat niciun semn de progres, Kremlinul continuând să insiste cu cererile sale maximaliste în privinţa teritoriului ucrainean.
Potrivit unui raport al misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, publicat la începutul lunii ianuarie, anul 2025 a fost cu cel mai mare bilanţ de morţi pentru Ucraina de la primul an al invaziei ruse din 2022, cu peste 2.500 de civili ucişi. De la 24 februarie 2022, ONU a înregistrat aproape 15.000 de civili ucraineni ucişi şi 40.600 răniţi. Dar numărul real al victimelor este „probabil considerabil mai mare ”, în special din cauza dificultăţii de acces în anumite zone, în special în primele luni ale invaziei ruse.

