SUA au acuzat vineri Hezbollah ca si-a inmultit "ascunzatorile de nitrat de amoniu" in mai multe tari europene, parand sa sugereze o posibila legatura intre miscarea siita libaneza si recenta explozie devastatoare din portul Beirut, provocata de aceasta substanta, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

„Din 2012, Hezbollah si-a facut ascunzatori de nitrat de amoniu in Europa, transportand kituri de prim ajutor care contineau aceasta substanta in pungile cu racire instantanee”, utilizate in special pentru ingrijiri medicale de urgenta, a declarat coordonatorul american pentru antiterorism, Nathan Sales.

„Acest gen de ascunzatori au fost gasite in mai multe tari, printre care Regatul Unit, Grecia, Franta, Italia si multe altele”, a adaugat el intr-o conferinta de presa de joi. De asemenea, el a vorbit despre tranzitul acestei substante prin Belgia, Spania si Elvetia.

Unele dintre aceste stocuri au fost "distruse", a precizat Nathan Sales.

 

„Avem motive sa credem ca aceasta activitate este inca in curs”, a avertizat diplomatul, explicand ca Washingtonul suspecteaza ca astfel de ascunzatori au existat cel putin pana in 2018, "probabil in Grecia, Italia si Spania".

„Si, cum am vazut cu totii cu prilejul exploziei din portul Beirut, nitratul de amoniu este o substanta cu adevarat periculoasa”, a subliniat ambasadorul Sales.

Pe 4 august o enorma deflagratie in portul capitalei Libanului s-a soldat cu cel putin 191 de morti si a distrus cartiere intregi. Autoritatile au afirmat ca explozia a fost provocata de o incarcatura de 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocat de peste sase ani "fara masuri de prevedere" intr-un depozit din port, dupa ce a fost confiscata de pe un vas plecat din Georgia cu destinatia Mozambic.

Nitratul de amoniu este o sare alba si inodora utilizata ca baza pentru numerosi fertilizatori azotati sub forma de granule.

Cauzele precise care au provocat deflagratia raman necunoscute.

Fac acum SUA o legatura intre explozie si Hezbollah, considerat organizatie terorista de Washington? Nathan Sales nu a mers atat de departe, dar a lasat sa planeze aceasta posibilitate.

„Iata ce stim: stim ca Hezbollah a stocat cantitati enorme de nitrat de amoniu in Europa”, a spus el. „Stim de asemenea, dupa ce am vazut in Beirut, puterea cu adevarat distructiva a nitratului de amoniu, capabil sa produca distrugeri masive cand este utilizat ca explozibil”, a adaugat Sales.

„De aceea SUA cer o ancheta exhaustiva, deschisa, transparenta si aprofundata asupra exploziei din Beirut, ale carei rezultate speram sa le vedem rapid”, a insistat el.

Sursa: Digi24.ro