Negocierile pentru obtinerea unei incetari imediate a focului in razboiul din Gaza, care implica eliberarea ostaticilor capturati de Hamas, „se apropie” de un acord, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, relateaza hotnews.ro.
„Cred ca decalajele se micsoreaza si cred ca un acord este foarte posibil”, a spus Blinken intr-un interviu acordat publicatiei Al-Hadath din Arabia Saudita, potrivit unei transcrieri publicate de Departamentul de Stat.
„Am lucrat foarte mult cu Qatar, cu Egipt si cu Israel pentru a pune pe masa o propunere puternica. Noi am facut asta, Hamas nu a acceptat-o. Au revenit cu alte si alte cereri. Negociatorii lucreaza la ele chiar acum”, a explicat Blinken.
Blinken nu a oferit detalii despre decalajele despre care afirma ca se micsoreaza sau care sunt detaliile pentru care mai sunt diferente.
In urma cu o luna, presedintele american Joe Biden si-a exprimat increderea ca incetarea focului este aproape, dar administratia sa a renuntat ulterior la aceasta predictie, dupa ce oficiali din Israel, Hamas si Qatar s-au distantat de optimismul lui Biden.
De asemenea, un oficial de la varful administratiei Biden a declarat la inceputul acestei luni ca un armistitiu de sase saptamani a fost „practic acceptat” de Israel.
„O propunere foarte puternica a fost pusa pe masa si trebuie sa vedem daca Hamas poate accepta propunerea. Daca se intampla, va fi cel mai rapid mod de a atenua suferinta oamenilor din Gaza, ceea ce ne dorim foarte mult”, a spus Blinken.
Blinken a reiterat ca in prezent locuitorii din Gaza nu primesc suficient ajutor umanitar si a cerut Israelului „sa deschida mai multe puncte de acces in Gaza”.
Secretarul de stat american, care va calatori joi in Egipt pentru a se intalni cu liderii arabi, a declarat ca este important ca mediatorii sa fie pregatiti „pentru ceea ce se va intampla cu guvernarea in Gaza” dupa incheierea razboiului.
„Cred ca este foarte important ca in noul guvern sa fie fete noi, oameni mai tineri, oameni care sunt cu adevarat reprezentativi pentru locuitorii din Gaza, Cisiordania si care sunt pregatiti sa faca lucrurile necesare pentru a revitaliza cu adevarat Autoritatea Palestiniana, astfel incat sa fie mai capabila sa ofere pentru poporul palestinian mai multa transparenta in guvern, combaterea coruptiei si apoi castigarea increderii oamenilor”, a spus el.
In schimb, Blinken nu a oferit detalii despre „alternativele” pe care SUA le ofera Israelului pentru a nu declansa o invazie terestra a orasului Rafah. SUA au cerut guvernului Netanyahu sa nu declanseze operatiunea fara un plan care sa protejeze cei aproximativ 1,5 milioane de palestinieni care s-au refugiat in ultimul bastion in care armata israeliana inca nu a patruns.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


