Statele Unite au deschis miercuri o nouă bază de apărare antiaeriană în nordul Poloniei, un eveniment pe care președintele țării europene a spus că arată că țara este în siguranță ca membră a NATO, chiar dacă Rusia poartă un război în Ucraina vecină, relatează hotnews.ro.

Publicat:13.11.2024, 19:04

Situată în orașul Redzikowo, lângă coasta Baltică, baza a fost în lucru încă din anii 2000.

Într-un moment în care victoria electorală a lui Donald Trump a provocat neliniște în rândul unor membri NATO, Varșovia spune că munca continuă la bază, care a continuat în timpul mai multor administrații americane succesive, arată că alianța militară a Poloniei cu Washingtonul rămâne solidă, oricine se află la Casa Albă, potrivit News.ro.

„Statele Unite… sunt garantul securității Poloniei”, a spus președintele Andrzej Duda.

El a spus că prezența permanentă a trupelor americane la bază arată că Polonia, stat comunist până în 1989, „nu se află în sfera de influență a Rusiei”.

Kremlinul promite „măsuri adecvate”

Kremlinul a calificat miercuri baza drept o încercare de a îndigui Rusia prin mutarea infrastructurii militare americane mai aproape de graniţele sale.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reamintit că Vladimir Putin s-a opus planurilor pentru bază încă din anii 2000, când George W. Bush era preşedintele Statelor Unite. El a spus că Putin a insistat la acea vreme că Statele Unite mint atunci când spun că scopul este de a intercepta potenţialele rachete iraniene.

„Aceasta este confirmarea faptului că preşedintele Putin a avut dreptate. Aceste planuri continuă să fie puse în aplicare. Aceasta este avansarea infrastructurii militare americane pe teritoriul european spre graniţele noastre”, a comentat Peskov. 

„Nu este altceva decât o încercare de a ne limita potenţialul militar şi, bineînţeles, acest lucru duce la adoptarea de măsuri adecvate pentru a asigura paritatea”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Peskov nu a spus însă ce măsuri ar putea lua Rusia ca răspuns.

Inaugurarea bazei are loc pe fondul unei reacţii de neliniște în rândul unor membri NATO la alegerea lui Trump, care a promis să nu apere ţările care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.

Cu toate acestea, Polonia susţine că nu ar avea de ce să se teamă, deoarece este ţara din alianţă care cheltuieşte cel mai mult pentru apărare raportat la mărimea economiei sale, iar conservatorul Duda a subliniat legăturile sale calde cu Trump.

Aegis Ashore din România şi Polonia: Surorile Redzikowo și Deveselu

Baza americană de la Redzikowo face parte din scutul antirachetă NATO mai larg, denumit „Aegis Ashore”, despre care alianţa afirmă că poate intercepta rachete balistice cu rază scurtă şi intermediară de acţiune.

Alte elemente-cheie ale scutului includ baza Deveselu din România, distrugătoarele marinei americane cu baza în portul spaniol Rota şi un radar de avertizare timpurie în Kurecik, Turcia.

Moscova catalogase deja baza drept o ameninţare încă din 2007, când era în stadiul de proiect, deşi NATO susţine că scutul este strict defensiv.

Surse militare au declarat pentru Reuters că sistemul din Polonia poate fi folosit acum doar împotriva rachetelor lansate din Orientul Mijlociu, iar radarul ar trebui să-şi schimbe direcţia pentru a intercepta proiectilele din Rusia, o procedură complexă, care implică o schimbare de politică.

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat luni că domeniul de aplicare al scutului trebuie extins, ceea ce Varşovia va discuta cu NATO şi Statele Unite.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, urma să se întâlnească miercuri, la Varşovia, cu preşedintele Duda şi cu prim-ministrul Donald Tusk.

NATO spune că Aegis Ashore este pur defensiv. Aproximativ 200 de militari sunt staționați la cele două baze de interceptare din Polonia și România, baza din Deveselu fiind operațională din 2016.

În iulie 2024, Aegis Ashore a fost plasată sub comanda și controlul NATO „pentru a proteja națiunile europene de amenințările cu rachete balistice ale căror surse se află în afara regiunii euro-atlantice”.

Baza este situată la 165 de kilometri de Rusia. 

Polonia spunea că va fi capabilă să doboare rachetele balistice rusești care zboară spre teritoriul țării

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, spunea în octombrie că baza americană de apărare antirachetă Aegis Ashore din Redzikowo, nordul Poloniei, va fi capabilă să doboare rachetele balistice rusești care zboară spre teritoriul țării.

„M-am asigurat în cursul negocierilor că această bază poate doborî și rachetele rusești care zboară spre Polonia, nu doar rachetele iraniene care zboară spre Statele Unite”, a declarat Sikorski pentru radio Rebeliant, potrivit presei independent ruse.

Radoslaw Sikorski a solicitat din luna septembrie ca Varşovia ar trebui să aibă dreptul de a doborî rachetele ruseşti care îi ameninţă teritoriul în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian al Ucrainei, potrivit AFP și Agerpres.

Declaraţiile făcute de şeful diplomaţiei poloneze pentru Financial Times (FT) au survenit după ce un „aparat de zbor”, probabil o dronă rusă de origine iraniană Shahed – a pătruns pe teritoriul Poloniei, ţară membră NATO şi aliat al Kievului, în momentul atacurilor masive ruseşti din Ucraina vecină.

Dispărută de pe radar, drona nu a fost găsită. Cel puţin alte două cazuri de rachete ruseşti care au intrat pe teritoriul polonez au fost raportate în trecut de Varşovia.