Statele Unite au testat cu succes o racheta hipersonica la jumatatea lunii martie dar a tinut secreta aceasta informatie timp de doua saptamani pentru a nu escalada tensiunile cu Rusia, intr-un moment care a coincis cu vizita presedintelui Joe Biden in Europa, au declarat pentru CNN surse militare americane.

Racheta hipersonica americana, numita „Arma Conceptuala Hipersonica” (Hypersonic Air-breathing Weapon Concept /HAWC, in limba engleza) a fost lansata de un bombardier strategic B-52 in largul coastei de vest a SUA si reprezinta primul test reusit al unei astfel de arme realizate de compania Lockheed Martin.

Dupa lansare, un propulsor a accelerat racheta pana la o viteza suficient de mare care sa permita aprinderea motorului scramjet (statoreactor), astfel incat racheta sa atinga o viteza hipersonica de peste 5 Mach.

Conform informatiilor obtinute de CNN, racheta a zburat aproape 500 de kilometri, la o altitudine de circa 20.000 de metri.

Americanii nu se arata impresionati de racheta hipersonica Kinjal a Rusiei
Testul a fost realizat la doar cateva zile dupa ce Rusia a recunoscut oficial folosirea rachetei hipersonice Kinjal in razboiul din Ucraina.

Secretarul american al Apararii, Lloyd Austin nu s-a declarat impresionat de racheta hipersonica Kinjal a Rusiei si nu a considerat ca aceasta arma „ar putea decide soarta unui razboi”.

Conform expertilor occidentali, Kinjal reprezinta o versiune care poate fi lansata din aer (de un avion MiG-31, in acest caz) a rachetei Iskander, care reprezinta o racheta „clasica”, mai exact una balistica cu raza scurta de actiune.

In schimb, sustin americanii, racheta hipersonica HAWC recent testata, reprezinta o versiune mai sofisticata, care foloseste motor scramjet.

Administratia Biden vrea sa cheltuiasca 7,2 miliarde de dolari pe viitoarele „arme cu raza lunga de actiune” ale SUA
In luna septembrie 2021, Agentia americana pentru proiecte de cercetare avansate in domeniul apararii (Defense Advanced Research Projects Agency - DARPA) a anuntat testarea cu succes a unei arme hipersonice, produse de companie Raytheon.

In cadrul acestui test, DARPA a precizat ca au fost atinse toate obiectivele propuse: integrarea rachetei pe platforma de lansare, separarea in siguranta de avion, aprinderea motorului de tip „booster” si zborul efectiv al rachetei care a atins viteze de peste Mach 5.

In luna octombrie 2021, Pentagonul a anuntat o alta testare, esuata insa, a unei arme hipersonice.

In proiectul de buget pentru anul fiscal 2023, administratia Biden a solicitat 7,2 miliarde de dolari destinati „armelor cu raza lunga de actiune”, categorie in care intra si rachetele hipersonice.

Sursa: