Politia din Los Angeles, California, a scos pilotul unui avion Cessna prabusit pe sine cu cateva secunde inainte ca aeronava sa fie lovita de un tren, transmite Reuters.
O inregistrare video obtinuta de Reuters arata cum mai multi ofiteri il elibereaza pe barbat din avionul care s-a prabusit, la scurt timp dupa decolare, in cartierul Pacoima.
Ofiterii si pilotul se afla la doar cativa metri de sine cand trenul trece si distruge aeronava.
"Avionul a avut o decolare esuata si a aterizat pe sinele de tren la o intersectie circulata", a declarat Luis Jimenez, in varsta de 21 de ani, cel care a filmat imaginile.
"Cu cateva secunde inainte de impact, politistii l-au salvat pe pilot, iar o bucata de avion aproape ca m-a lovit pe mine".
Pilotul a fost tratat pentru taieturi si vanatai si se afla intr-o stare stabila, potrivit presei locale. Nimeni din tren nu a fost ranit, a relatat presa locala.
O inregistrare video postata de catre Departamentul de Politie din Los Angeles a aratat imagini inregistrate pe camerele de supraveghere din dotarea ofiterilor care il scot din avion pe pilotul plin de sange.
ATENTIE, imagini cu posibil impact emotional:


