Departamentul american al Trezoreriei a relaxat marți unele sancțiuni împotriva Belarusului, ridicând măsurile împotriva companiei aeriene naționale și permițând tranzacțiile legate de avionul prezidențial al liderului Aleksandr Lukașenko, informează Reuters, transmite hotnews.ro.
Această măsură este cea mai recentă dintr-o serie de gesturi de dezghețare a relațiilor dintre Statele Unite și Belarus, după ani de eforturi ale SUA de a izola Minskul, care au inclus impunerea de sancțiuni chiar asupra președintelui Lukașenko.
În septembrie, Belarus a eliberat 52 de prizonieri, în urma unui apel al președintelui american Donald Trump. Țara a primit promisiunea relaxării sancțiunilor impuse companiei aeriene naționale din Belarus, Belavia, ceea ce-i va permite să întrețină și să cumpere componente pentru avioanele sale.
Sancțiunile asupra companiei Belavia, ridicate
Biroul de Control al Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA a ridicat marți în mod oficial sancțiunile impuse companiei Belavia și unui avion operat de aceasta, despre care departamentul a afirmat anterior că era utilizat de înalți oficiali și de membrii familiei lui Lukașenko.
De asemenea, a emis o licență generală care permite anumite tranzacții privind utilizarea a trei aeronave, plasate anterior pe lista sancțiunilor, de către Lukașenko sau Slavkali, o companie care are legături cu guvernul autoritar al acestuia.
Aeronavele acoperite de licență sunt un Boeing 737 deținut de guvernul Belarusului, care a fost utilizat ca avion prezidențial, și un alt avion care făcea parte din flota de avioane prezidențiale, potrivit declarațiilor anterioare ale Trezoreriei.
Al treilea este un elicopter de lux deținut de Slavkali, care fusese folosit pentru a-l transporta pe Lukașenko între reședința sa din suburbii și Minsk, conform unui comunicat anterior al Trezoreriei.
O serie de sancțiuni impuse de SUA asupra Minskului, ca urmare a alegerilor prezidențiale din 2020 din Belarus, pe care Washingtonul le-a calificat drept frauduloase, a sprijinului acordat Rusiei de către Belarus și a altor probleme, rămân în vigoare, inclusiv asupra lui Lukașenko și a familiei acestuia.
Trump reia relațiile cu Minskul
De la revenirea la putere în acest an, Trump a intensificat relațiile SUA cu Belarusul, trimițând mai multe delegații la Minsk.
Predecesorul lui Trump, Joe Biden, impusese sancțiuni împotriva lui Lukașenko pentru reprimarea opoziției din țara sa și a încercat să izoleze și mai mult această națiune est-europeană după ce aceasta a servit drept bază pentru invazia extinsă a Rusiei în Ucraina, în 2022.
Trump a încercat să medieze un acord de pace între Moscova și Kiev, dar a recunoscut că încercarea de a pune capăt războiului care durează de mai bine de trei ani s-a dovedit mult mai dificilă decât anticipase. Luna trecută, el a impus sancțiuni celor mai mari petroliere rusești – Lukoil și Rosneft.
Reuters a scris luna trecută că, în urma dezghețării parțiale a relațiilor cu Washingtonul, un diplomat belarus de rang înalt a avut întâlniri cu europeni, în ceea ce diplomații blocului comunitar au numit o deschidere menită să reducă izolarea Minskului.
