Presedintele unei sinagogi progresiste din Detroit, in nordul Statelor Unite, apropiata de alesi locali ai Partidului Democrat, a fost gasita sambata injunghiata in fata locuintei, au declarat presa si politia, fara a prezenta un motiv al crimei, transmite duminica AFP si hotnews.ro.

Chemati la fata locului intr-un cartier al acestui mare oras din Michigan, politistii si medicii au descoperit ca o persoana era „intinsa la pamant, inconstienta" inainte de a fi "declarata decedata", noteaza politia locala intr-un comunicat de presa.

Ziarul Detroit Free Press a identificat victima ca fiind Samantha Woll, in varsta de 40 de ani.

„La fata locului, politistii au observat o urma de sange care i-a condus la domiciliul victimei, unde se pare ca a avut loc crima",  a continuat politia orasului.

Primele „examinari ale corpului victimei au scos la iveala multiple rani de cutit, iar ancheta fost incredintata echipajului criminalist de omucideri", au adaugat politistii, precizand ca „motivul acestei crime ramane necunoscut".

Pe pagina de Facebook, sinagoga Isaac Agree Downtown din Detroit s-a declarat „socata si intristata sa afle despre moartea subita a presedintei consiliului nostru de administratie Samantha Woll", fara a detalia.

Potrivit Detroit Free Press, Woll conducea sinagoga Isaac Agree Downtown din 2022. Ea a lucrat anterior pentru congresmena Elissa Slotkin si a fost in campania de realegere a avocatei din Michigan, Dana Nesselm, ambele apartinand Partidului Democrat.

Statele Unite, in special New York, sunt zguduite de demonstratii, tensiuni si unele violente raportate intre grupuri evreiesti si musulmane, alimentate de razboiul din Orientul Mijlociu dintre Hamas si Israel.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.