Canalul „va asigura un contact constant între cele două armate, pe măsură ce părțile continuă să lucreze pentru o pace durabilă”, a anunțat un comunicat al Comandamentului European al Statelor Unite, citat de Reuters, transmite hotnews.ro.
Statele Unite și Rusia au convenit joi să restabilească dialogul militar la nivel înalt, în urma unei întâlniri între înalți oficiali militari ruși și americani la Abu Dhabi, a declarat Comandamentul European al Statelor Unite într-un comunicat.
Decizia a fost luată în urma întâlnirilor dintre generalul Alexus Grynkewich, șeful Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM), care este și comandantul suprem al NATO în Europa, și înalți oficiali militari ruși și ucraineni.
Canalul „va asigura un contact constant între cele două armate, pe măsură ce părțile continuă să lucreze pentru o pace durabilă”, se arată în comunicat.
Comunicarea militară la nivel înalt a fost suspendată în 2021, chiar înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Discuțiile de la Abu Dhabi, care au avut drept scop principal un acord de pace în Ucraina, s-au încheiat joi, după două zile intense.
„Negocierile au fost cu adevărat constructive”, a declarat Kirilo Budanov, citat de RBC-Ucraina. „Sunt recunoscător Statelor Unite și Emiratelor Arabe Unite pentru organizarea și medierea de calitate”, a spus el.
Președintele Volodimir Zelenski a spus și el că negocierile în format trilateral vor continua în viitorul apropiat.
Un lucru concret obținut la negocieri a fost un schimb de prizonieri.
Rusia și Ucraina au schimbat câte 157 de prizonieri de război, a relatat joi agenția de știri rusă RIA Novosti, citând ministerul apărării.
Zelenski a vorbit și despre schimbul de prizonieri.
Într-o postare pe X, el a spus că Ucraina „își aduce oamenii acasă”, confirmând că 157 de ucraineni fac parte din schimb.
„Luptători din Forțele Armate, Garda Națională și Serviciul de Pază de Frontieră al Statului. Soldați, sergenți și ofițeri. Împreună cu apărătorii noștri, se întorc și civili. Cei mai mulți dintre ei se aflau în captivitate din 2022”, a spus el.

