Cinci persoane aflate la bordul unui avion medical si-au pierdut viata dupa ce aparatul de zbor s-a prabusit vineri seara in statul Nevada, sud-vestul Statelor Unite, relateaza Agerpres conform Xinhua, transmite g4media.ro.
Care Flight, un program al Autoritatii Regionale pentru Servicii Medicale de Urgenta (REMSA), a anuntat sambata intr-un comunicat ca o aeronava Pilatus PC-12 a iesit de pe radar vineri, la ora locala 21:45 (05:45 GMT sambata), in apropiere de Stagecoach, Nevada.
La bordul avionului se aflau un pilot, o asistenta, un paramedic, un pacient si un membru al familiei pacientului, potrivit comunicatului.
Biroul serifului din comitatul Lyon a confirmat ca Centrul de Dispecerat a primit mai multe apeluri cu privire la un posibil accident de avion in Stagecoach vineri seara, iar aeronava a fost localizata de echipele de cautare si salvare.
Biroul serifului a declarat ca, in coordonare cu Comisia Nationala pentru Siguranta Transporturilor (NTSB) din SUA, incearca sa stabileasca cauzele accidentului. O echipa formata din sapte anchetatori urma sa soseasca pana sambata seara in Nevada pentru a investiga cauzele prabusirii avionului medical, a precizat NTSB.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.