Guvernul american va plati 1,95 miliarde de dolari pentru a obtine 100 de milioane de doze dintr-un potential vaccin impotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianta germano-americana Biontech-Pfizer, au anuntat miercuri cele doua laboratoare, scrie Agerpres, citand AFP.
''Guvernul american a dat o comanda initiala de 100 de milioane de doze pentru suma de 1,95 de miliarde de dolari si ar putea achizitiona 500 de milioane de doze suplimentare'', mentioneaza intr-un comunicat cele doua societati farmaceutice.
Laboratorul german Biontech si cel american Pfizer colaboreaza de cateva luni la un proiect de vaccin aflat in prezent in faza decisiva a testelor clinice pe scara larga, dupa rezultate preliminare incurajatoare.
Statele Unite urmeaza sa primeasca primele doze imediat ce Pfizer va obtine aprobarea autoritatilor sanitare americane si va reusi sa produca vaccinul.
Obiectivul celor doua laboratoare este sa produca 100 de milioane de doze de vaccin pana la sfarsitul anului 2020 si peste 1,3 miliarde de doze anul viitor.
Biontech si Pfizer au anuntat la inceputul lunii iulie rezultate preliminare pozitive dupa ce vaccinul a fost testat pe 45 de voluntari. Potrivit celor doua companii, vaccinul lor ''este capabil sa genereze un raspuns al anticorpilor neutralizanti la oameni la niveluri superioare sau egale celor observate in serurile convalescente si face acest lucru cu doze relativ reduse''.
Insa pentru imunizarea unei persoane va fi nevoie de doua doze de vaccin, injectate la sapte zile distanta intre ele. Urmeaza acum sa inceapa testele clinice pe scara larga, iar acestea se vor desfasura in special in Brazilia si Argentina.
''Suntem de asemenea in discutii avansate cu numeroase alte guverne si speram sa anuntam curand acorduri suplimentare de livrare'', a indicat intr-un alt comunicat directorul Biontech, Ugur Sahin.
Marti, guvernul britanic a anuntat la randul sau un acord cu alianta Biontech-Pfizer pentru achizitia a 30 de milioane de doze de vaccin.
Sursa: Digi24.ro


