O nava folosita la cautarea ramasitelor zborului MH370 a gasit un submarin disparut acum peste 100 de ani.



 
Cel mai vechi mister din istoria militara a Australiei a fost rezolvat odata cu descoperirea, lânga Papua Noua Guinee, a epavei unui submarin disparut în timpul Primului Razboi Mondial, au anuntat joi autoritatile, informeaza AFP.

HMAS AE1, primul dintre cele doua submarine de clasa E construite pentru marina regala australiana, a disparut la 14 septembrie 1914, în apropierea insulei Duke of York, având la bord un echipaj format din 35 de persoane de nationalitate britanica, australiana si neozeelandeza.

A fost primul submarin pierdut de Aliati în timpul Primului Razboi Mondial, iar disparitia sa constituie cel mai vechi mister naval din istoria Australiei.Epava a fost regasita la o adâncime de peste 300 de metri fata de zona în care a disparut de catre cea de-a 13 expeditie pornita în cautarea sa, la bordul Fugro Equator, ambarcatiune folosita de Australia si în operatiunea de identificare a ramasitelor avionului MH370 al Malaysia Airlines, disparut în 2014.

″Dupa 103 ani, cel mai vechi mister naval al Australiei si-a gasit rezolvarea″⁣, a declarat pentru presa ministerul apararii Marise Payne.

″Este una dintre descoperirile cele mai semnificative din istoria maritima a Australiei. Disparitia AE1 în 1914 a fost o tragedie pentru întreaga natiune, aflata atunci la început de drum″⁣.

Ministrul apararii si-a exprimat speranta ca descoperirea epavei va permite întelegerea cauzelor naufragiului.

Submarinul a fost pregatit pentru scufundare în februarie 1914 la Porstmouth, în sudul Marii Britanii, si a ajuns la Sydney în mai.

Ministrul apararii a spus ca guvernul australian a luat legatura cu autoritatile din Papua Noua Guinee pentru a conserva locul descoperirii si a organiza evenimente în memoria celor disparuti.

Sursa: Agerpres