O artista in varsta de 50 de ani se numara printre cele cinci victime ale atacului "terorist" din orasul Kongsberg din Norvegia. Un barbat a pornit pe strazile din centrul istoric, inarmat cu un arc cu sageti, si a ucis cinci persoane, ranind alte doua. Autorul atacului este un danez de 37 de ani, convertit la islamism, iar potrivit primelor informatii se numeste Espen Brathen.
Apar noi informatii despre victimele atacului care a semanat teroare pe strazile orasului norvegian Kongsberg. Hanne Englund, o artista in varsta de aproximativ 50 de ani, se numara printre cele cinci victime ucise de barbatul inarmat cu un arc cu sageti. Autorul atacului, pe nume Espen Brathen (37 de ani), ar fi omorat alte trei femei in cele 34 de minute de haos de miercuri seara. Victimele aveau varste cuprinse intre 50 si 70 de ani.
Hanne Englund prelucra ceramica, intr-un studio lipit de locuinta sa, la cateva sute de metri de locul unde s-a tras prima sageata. "Am auzit din casa strigatele ingrozitoare. Suna ca o adevarata lupta", a povestit Thomas Nilsen, vecin al femeii, potrivit Mirror. Apoi a auzit si focurile de arma trase de politisti, iar "cinci minute mai tarziu, tipetele unei femei. Era sunetul disperarii, sunetul mortii. Mi-am zis ca asa suna o persoana pe moarte", isi aminteste el. "Am ramas in casa, nu indrazneam sa ies. Apoi s-a lasat o liniste apasatoare, am mers in curte si am vazut cinci-sase oameni, inclusiv paramedici, incercand sa resusciteze victima. Strigau dupa defibrilator. (...) Dupa aceea, am zarit si balta de sange. O cunosteam foarte bine pe feeia ucisa. Era plina de energie, frumoasa si cu suflet bun. Parca era un fluture. Isi facea timp pentru toata lumea. Vorbisem cu ea in dimineata zilei trecute, iar acum iata ce s-a intamplat. Este revoltator."
Atacatorul, anchetat pentru terorism, este un cetatean danez de 37 de ani, pe nume Espen Brathen, care a fost descris drept "singuratic" si "instabil", unele surse precizand ca ar fi vrut sa isi ucida tatal. Dar miercuri seara, ceva l-a convins sa treaca la fapte cumplite. Inarmat cu un arc cu sageti, a ucis cinci oameni si a ranit alti doi, pana de politia l-a oprit. Rezidentii orasului norvegian sunt revoltati si se intreaba de ce a durat 34 de minute ca oamenii legii sa il opreasca pe atacator. "Este oribil. Mergea pur si simplu si omora oameni la intamplare, pe strazile noastre", povesteste Gudoon Hersi, o femeie care se plimba prin cartier in momentul atacului. "Politia a pus mana pe el, apoi l-a pierdut. E infricosator sa te gandesti ca a fost liber pana la 18:47. (...) Este dezgustator." Potrivit Daily Mail, atacatorul s-ar fi convertit la islamism si ar avea antecedente legale inregistrate in baza de date a politistilor.
Se crede ca Brathen sufera de afectiuni psihiatrice. Acesta si-a recunoscut faptele si se afla, in prezent, in arest. "Investigatiile vor clarifica motivele din spatele actiunilor sale". Nascut in Norvegia, acesta are cetatenie daneza si a avut probleme cu legea in repetate randuri. In mai 2020, le-a cerut parintilor sai sa plece din casa, amenintandu-i cu moartea. Rudele sale ar fi gasit atunci asupra luni un pistol Colt, semn ca urma sa isi duca intentiile la bun sfarsit. De asemenea, vecinii barbatului au declarat pentru presa locala ca l-au vazut antrenandu-se cu arme in curtea casei, dar si practicand miscari violente de arte martiale. Altii au marturisit ca le era teama de el si de comentariile sale rasiste, amenintatoare, grabind pasul cand il zareau pe strada.


