Belarusul a inceput sa primeasca arme nucleare tactice rusesti, a declarat liderul de la Minsk, Alexander Lukasenko, precizand ca unele dintre ele sunt de trei ori mai puternice decat bombele atomice lansate de SUA asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki in 1945, transmite Reuters, citata de hotnews.ro.
Desfasurarea este prima mutare a Moscovei a unor astfel de focoase, arme nucleare cu raza de actiune mai scurta si mai putin puternice care ar putea fi folosite pe campul de lupta, in afara Rusiei de la caderea URSS.
Miscarea este urmarita indeaproape de Statele Unite si aliatii sai, precum si de China, care a avertizat in mod repetat impotriva utilizarii armelor nucleare in razboiul din Ucraina.
„Avem rachete si bombe pe care le-am primit de la Rusia", a declarat Lukasenko intr-un interviu acordat postului de televiziune de stat rus Rossiya-1, care a fost postat pe canalul Telegram al agentiei de stiri de stat belaruse Belta.
„Bombele sunt de trei ori mai puternice decat cele lansate asupra Hiroshima si Nagasaki", a spus liderul de la Minsk.
Lukasenko, un aliat apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, a declarat marti, ca armele nucleare vor fi desfasurate fizic pe teritoriul Belarusului „in cateva zile" si ca dispune de facilitati pentru a gazdui si rachete cu raza mai lunga de actiune, daca va fi nevoie.
Putin a declarat vineri ca Rusia, care va pastra controlul asupra armelor nucleare tactice, va incepe sa le desfasoare in Belarus dupa ce vor fi pregatite facilitati speciale unde vor fi pastrate.
Liderul de la Kremlin a anuntat in martie ca a fost de acord sa desfasoare arme nucleare tactice in Belarus, amintind de desfasurarea de catre SUA a unor astfel de arme in mai multe tari europene de-a lungul mai multor decenii.
SUA au criticat decizia lui Putin, dar au declarat ca nu intentioneaza sa isi modifice propria pozitie privind armele nucleare strategice si ca nu au vazut niciun semn ca Rusia se pregateste sa foloseasca o arma nucleara.
Lukasenko a declarat pentru televiziunea rusa de stat in acelasi interviu, difuzat marti seara, ca tara sa are numeroase instalatii de stocare pentru armele nucleare ramase din perioada sovietica si ca a restaurat cinci sau sase dintre ele.
Lukasenko, care a permis ca tara sa sa fie folosita de fortele rusesti care ataca Ucraina in cadrul a ceea ce Moscova numeste „operatiunea sa militara speciala", a declarat ca desfasurarea nucleara ar actiona ca un factor de descurajare impotriva potentialilor agresori.
Belarus se invecineaza cu trei tari membre NATO: Lituania, Letonia si Polonia.


