Primarul orasului italian Bologna a declarat ca piata din jurul turnului din secolul al XII-lea va fi inchisa pentru „cativa ani” pentru reparatii, pe pe fondul temerilor ca structura se inclina prea mult, scrie stirileprotv.ro.
Primarul orasului italian, Matteo Lepore, a precizat ca inchiderea pietei Porta Ravegnana a fost necesara pentru a salva turnul Garisenda, potrivit The Guardian.
„Nu intervenim pentru ca ne gandim ca s-ar putea prabusi in orice moment, intervenim pentru ca vrem sa il punem in siguranta si sa il restauram”, a spus el.
Soarta turnului Garisenda, inalt de 48 de metri, care se afla alaturi de turnul Asinelli, de doua ori mai inalt, a fost un subiect de discutie in orasul din Emilia-Romagna dupa ce oamenii de stiinta de la Universitatea din Bologna au detectat o crestere anormala a oscilatiei turnului.
Garisenda, care l-a lasat fascinat pe Charles Dickens in timpul unei vizite la Bologna, are o inclinatie de 4 grade, in comparatie cu cele 3,9 grade ale mai faimosului Turn din Pisa.
Se crede ca aceasta inclinare se datoreaza tasarii solului in secolul al XIV-lea.
Turnul este monitorizat pentru a detecta eventualele fisuri si au fost instalati senzori pentru a urmari orice deplasare. Fundatiile sale vor fi sustinute cu materiale noi pentru a face structura mai sigura. Turnul Asinelli, pe care vizitatorii au voie sa urce, a fost, de asemenea, inchis.
Consiliul din Bologna infiinteaza un comitet special pentru a supraveghea restaurarea Garisenda.
„Voi cauta cei mai buni porfesionisti la nivel national si international. Vom cauta pe oricine ne poate ajuta”, a declarat primarul.
Dar, in timp ce primarul afirma ca nu este o situatie ingrijoratoare, locuitorii din Bologna se tem ca turnul s-ar putea prabusi.
„Mi-e teama sa ma gandesc ca se va pierde ceva care face parte din sufletul orasului”, a declarat Carlo Lucarelli, autor si scenarist, pentru Corriere della Sera.
„Sunt ingrijorat din mai multe puncte de vedere, mai ales pentru ca aceasta veste a venit ca o surpriza. Dar cum ar putea fi o surpriza daca turnul a fost monitorizat de ani de zile”, a declarat Giorgio Diritti, actor si regizor de film.
„Garisenda a trecut testul de-a lungul a sute de ani si va depasi si aceasta nenorocire”, a declarat Pier Ferdinando Casini, senator.
Turnurile Garisenda si Asinelli poarta numele familiilor rivale care le-au construit, despre care se crede ca au fost realizate pentru a se intrece in privinta puterii si bogatiei, si sunt situate unde era intrarea in oras.
Garisenda avea initial 60 de metri inaltime, dar a trebuit sa fie coborat dupa ce a inceput sa se incline.
Turnul a fost citat de mai multe ori in „Divina Comedie” si „Le Rime” ale lui Dante Alighieri, iar Dickens a scris despre el in cartea sa „Pictures from Italy”.
Garisenda a fost mentionat si in Calatoria in Italia a lui Goethe.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.