Surpriza la alegerile prezidentiale din Slovacia. Candidatul pro-european, Ivan Korcok, a obtinut cele mai multe voturi in primul tur. Astfel, el se va confrunta in cel de-al doilea tur, care va avea loc peste doua saptamani, cu Peter Pellegrini, un aliat-cheie al premierului populist Robert Fico.

Publicat:24.03.2024, 17:00

Ivan Korcok, un diplomat de cariera si fost ministru de externe, a obtinut cele mai multe voturi in primul tur al alegerilor prezidentile in fata celor 9 contracandidati. Korcok a obtinut 42,5% din sufragii fiind urmat de aliatul premierului populist, Peter Pellegrini, care a obtinut 37,1 la suta din voturi.

Ivan KORCOK, CANDIDAT LA PRESEDINTIE IN SLOVACIA: „ Multumesc dragi alegatori.”

Cei doi se vor confrunta in turul doi de scrutin pe 6 aprilie. Premierul Slovaciei Robert Fico si partidul sau de stanga Smer, aflat la guvernare, au castigat alegerile parlamentare din septembrie anul trecut cu promisiunea de a opri ajutorul militar acordat Ucrainei si de a mentine sprijinul pentru persoanele afectate de cresterea preturilor. 

Pellegrini, fost membru al Smer, a avut un rol-cheie in formarea coalitiei de la putere si a declarat ca rezultatele din primul tur au aratat ca majoritatea oamenilor nu-si doresc un presedinte, liberal-dreapta-progresist, care ar intra in conflict cu guvernul.

Peter PELLEGRINI, CANDIDAT LA PRESEDINTIE IN SLOVACIA: „ Acum permiteti-mi sa multumesc tuturor celor care au votat la alegerile prezidentiale din Republica Slovacia.”

Presedintele Slovaciei nu detine multe puteri executive, dar are un rol in numirea guvernului si a celor din functii inalte din justitie. 

Poate, de asemenea, sa se opuna prin veto la legi si sa influenteze dezbaterea publica. In trecut, alegatorii slovaci au preferat sa nu ofere partidului de la putere si presedintia. Razboiul din Ucraina, inflatia ridicata si guvernarea haotica sub coalitia condusa de opozitie in perioada 2020-2023 au polarizat dezbaterile in Slovacia, stat membru UE si NATO.