Comitetul parlamentar britanic care supervizeaza negocierile cu privire la Brexit sugereaza intr-un raport publicat duminica faptul ca retragerea Marii Britaii din Uniunea Europeana ar putea fi intarziata, avand in vedere progresele slabe in discutiile dintre Londra si Bruxelles, relateaza AFP, preluata de Agerpres.
Comitetul apreciaza ca "s-au facut putine progrese" în unele probleme esentiale, în special în ceea ce priveste drepturile cetatenilor expatriati sau natura frontierei între provincia britanica Irlanda de Nord si Republica Irlanda.
Marea Britanie urmeaza sa paraseasca UE la 29 martie 2019, la doi ani dupa declansarea procedurii de iesire, conform Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, si la aproape trei ani dupa votarea în favoarea Brexit la referendumul din 23 iunie 2016. Negocierile ar urma sa se încheie pâna în octombrie pentru a permite ratificarea acordului de catre parlamentele european si britanic.
"Este greu de vazut cum un acord asupra Brexitului care sa acopere toate subiectele poate fi negociat în timpul ramas", subliniaza comitetul.
"Si daca aspectele importante ale viitorului nostru parteneriat cu UE înca trebuie rezolvate în octombrie, guvernul ar trebui sa prevada o extindere a perioadei prevazute de art.50", conform acestuia.
Presedintele comitetului, deputatul laburist Hilary Benn, apreciaza ca negocierile au ajuns într-un "punct critic" si cere guvernului "propuneri detaliate" cu privire la problemele ramase nerezolvate, în special chestiunea legata de frontiera irlandeza.
"Nu cunoastem nicio frontiera internationala, alta decât frontierele interne ale UE, care functioneaza fara control sau infrastructura fizica", explica el. Comitetul nu este "convins" de propunerea guvernului de a pune în aplicare o frontiera "fara frictiuni". "Aceasta problema este profund îngrijoratoare", sustine el.
Printre alte probleme nerezolvate, comitetul atrage atentia asupra drepturilor cetatenilor care sosesc în Regatul Unit în perioada de tranzitie, care trebuie sa înceapa a doua zi dupa Brexit si pe parcursul careia tara va continua sa aplice regulile UE pentru a-si mentine accesul la piata unica.
Comitetul avertizeaza ca a oferi acestor cetateni drepturi diferite fata de cei care au sosit în tara înainte de Brexit, asa cum doreste guvernul, ar fi "incompatibil"cu legislatia europeana, potrivit AFP.


