Ambasadorii UE au esuat, din nou, sa ajunga la un acord cu privire la sanctiunile asupra importurilor de petrol din Rusia, potrivit unor surse diplomatice citate de BBC. Acestia au avut o intalnire la Bruxelles, luni dimineata, dupa o alta runda de negocieri esuata duminica seara.

In ultimele saptamani s-au discutat diferite optiuni, cel mai recent plan de compromis care vizeaza mai intai petrolul de pe mare si sa lase conductele pe mai tarziu. 

Oficialii au sperat sa ajunga la un acord pana luni dupa-amiaza, cand liderii UE se vor reuni la Bruxelles pentru un summit extraordinar. 

Desi este putin probabil ca liderii sa faca progrese in ceea ce priveste aspectele foarte detaliate si tehnice ale propunerilor, care nici macar nu sunt prezente in mod specific pe ordinea de zi, anumite state membre pot ridica problema, in camera de negocieri sau bilateral. 

Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmeaza sa participe si el la summit. 

Saptamana trecuta, el si-a exprimat frustrarea fata de intarzieri. 

In timp ce tarile fara iesire la mare, cum ar fi Slovacia si Republica Ceha, au cerut perioade mai lungi de tranzitie din cauza dependentei lor de petrolul rusesc, Ungaria este vazuta pe scara larga ca principalul obstacol in calea unui acord. 

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a scris Consiliului European saptamana trecuta, spunand ca este de parere ca sanctiunile petroliere nu ar trebui nici macar sa fie discutate de lideri, deoarece ar evidentia doar diviziunile.

Guvernul maghiara comparat interzicerea petrolului cu aruncarea unei bombe nucleare asupra economiei sale.

Sursa: