Sperantele Ucrainei de a obtine un parcurs mai precis spre aderarea la NATO ar putea sa sufere o dezamagire, potrivit informatiilor obtinute de agentia dpa, scrie stirileprotv.ro.
Membri ai aliantei militare occidentale, printre care SUA si Germania, au specificat in mod clar recent, in spatele usilor inchise, ca nu doresc sa isi asume niciun angajament care ar depasi substantial declaratia NATO de la summitul din 2008.
Atunci, sefii de stat si de guvern au convenit ca Ucraina si Georgia ar trebui sa adere la NATO, insa nu a existat un calendar sau o foaie de parcurs, aminteste marti agentia germana de presa.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut recent NATO sa deschida calea pentru aderarea tarii sale la Alianta la viitorul summit din luna iulie, spunand ca Ucraina are trebui sa primeasca ”o bine-meritata invitatie”.
Soldatii ucraineni, a argumentat Zelenski, contribuie mai mult decat oricare altii la securitatea euro-atlantica.
Marile puteri cred ca un nou impuls spre NATO va face Rusia si mai gresiva
Insa, potrivit unor diplomati, oponentii unui plan concret de aderare afirma ca acest obiectiv nu este realist in prezent si ar putea distrage de la sprijinul militar mult mai important si imediat pentru Ucraina in timp ce aceasta tara se apara impotriva invaziei ruse.
In plus, exista perceptia unui risc ca un nou impuls spre NATO ar putea furniza Rusiei argumente pentru un razboi mai agresiv.
Cu ocazia vizitei la Kiev a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, in urma cu doua saptamani, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus ca aderarea Ucrainei la Alianta Nord-Atlantica ar insemna ”un pericol serios, semnificativ pentru tara noastra”.


