Lidera opozitiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a anuntat luni inceperea unor greve pentru rasturnarea de la putere a presedintelui Aleksandr Lukasenko, transmite AFP.

‘Din aceasta dimineata, angajati ai intreprinderilor si uzinelor de stat, din sectorul transporturilor, mineri, profesori si studenti au intrat in greva’, a scris ea intr-un mesaj online prin Telegram, cerandu-le totodata compatriotilor sai sa arate ca ‘nimeni nu va lucra pentru regimul’ de la Minsk. ‘Greva in intreprinderile de stat este o parghie de presiune economica. Iar cea din sectorul privat este un semn de solidaritate din partea fiecaruia, este la fel de importanta’, a aratat reprezentanta opozitiei.

Aflata in exil in Lituania, Tihanovskaia, in varsta de 38 de ani, i-a adresat luna aceasta un ultimatum lui Lukasenko: sa demisioneze pana duminica sau se va confrunta cu o greva generala.

Presa de opozitie a distribuit luni in retelele sociale materiale video in care pot fi vazuti zeci de tineri adunati in fata universitatilor sau ocupandu-le in cadrul unor proteste ‘sit-in’. Site-ul independent tut.bi a publicat imagini cu muncitori care inceteaza lucrul si cu actiuni de solidaritate in cel putin patru mari intreprinderi de stat.

‘E greu de stiut pana unde vor merge oamenii, din cauza presiunii mari din partea autoritatilor’, a declarat agentiei France Presse liderul Confederatiei Sindicatelor Democratice Belaruse, Aleksandr Iarociuk, precizand ca nu a facut apel la greva.

Un purtator de cuvant al premierului Roman Golovcenko a afirmat pe Facebook ca intreprinderile belaruse lucreaza normal. AFP a consemnat insa declaratia unei protestatare, Natalia Bezrukova, in varsta de 54 de ani, care sustine ca este in greva alaturi de o parte din colegi.

Elena Veliciko, o patroana in varsta de 43 de ani aflata in lantul uman format de zeci de oameni alaturi de grevisti, a anuntat ca a incetat si ea lucrul, avertizand: ‘Sunt gata de multe ca sa ne recastigam dreptul de vot’.

Opozitia din Belarus ii cere lui Lukasenko sa renunte la putere. Aflat la conducerea tarii din 1994, liderul in varsta de 66 de ani a fost reales in 9 august, dupa un scrutin considerat fraudulos.

Duminica, la Minsk, au protestat impotriva presedintelui circa 100.000 de oameni, desi protestatarii din Belarus se confrunta permanent cu presiuni din partea autoritatilor. Conform unui bilant al Ministerului de Interne, la manifestatiile care continua de la alegeri in toata tara au fost efectuate pana acum 523 de arestari.

Sursa: