Tablou sumbru pe plajele din Israel, unde zeci de testoase moarte sau ranite au fost aduse la tarm. Specialistii israelieni cred ca leziunile ar fi fost cauzate de unde de soc generate de explozii submarine provocate pentru a gasi zacaminte de gaz si petrol. Medicii veterinari incearca acum sa le trateze pe cale care au supravietuit, ca sa le elibereze inapoi in mare.

Aceasta broasca testoasa de 80 de kilograme a fost gasita pe plaja din Asdod cu rani la cap. Specialistii au botezat-o Chaya, adica vie, si au inceput rapid sa o examineze. Era a patra testoasa esuata la mal in aceeasi zi si a 50-a in ultimele doua saptamani.

Yaniv LEVY, REPREZENTANT AL CENTRULUI ISRAELIAN DE SALVARE A TESTOASELOR: „Sper sa le putem trata pe toate cat mai bine, in cel mai bun mod posibil.”

Pe tarmul estic al Mediteranei se intampla adesea ca furtunile puternice sa aduca la mal testoase dezorientate. Dar ranile pe care le au cele de acum sunt neobisnuite, spun specialistii. Peste 20 erau deja moarte. Cele vii aveau fracturi proaspete ale carapacei, leziuni interne sau rani vizibile. 

Yaniv LEVY, REPREZENTANT AL CENTRULUI ISRAELIAN DE SALVARE A TESTOASELOR: „Toate au leziuni ale tesuturilor moi provocate de un fel de unde de soc. Se poate intampla, fie in urma cercetarilor seismice, fie de la explozibili detonati sub apa cu scopuri militare sau pentru pescuit. Dar este iesit din comun.”

O ancheta a Autoritatii israeliene pentru Natura si Parcuri indica drept vinovat in acest caz marina italiana, care a incercat sa identifice zacaminte submarine de petrol si gaz. Cautarile de resurse s-au facut prin intermediul a 20 de explozii submarine provocate in doar 24 de ore. Dar nu este singura activitate umana care le face rau testoaselor.

Yaniv LEVY, CENTRUL ISRAELIAN DE SALVARE A TESTOASELOR: „Testoasele sunt un fel de oglinda pentru ceea ce fac oamenii. Ajung la noi testoase cu carlige, rani provocate de motoare, pungi alimentare in care sunt incurcate. E gunoiul pe care il aruncam noi.”

Medicii spera ca in sase luni testoasele isi vor reveni, asa ca vor putea fi eliberate in mare.