Tabloul lui Banksy, Game Changer, care infatiseaza o asistenta medicala super-erou a fost vandut la licitatie pentru o suma-record, de aproape 20 de milioane de euro. Lucrarea inspirata din viata medicilor in pandemie aduce un tribut sistemului medical. Banii din licitatie vor merge ca ajutor pentru personalul din linia intai.

Pretul de vanzare al operei, estimat intre 2,5 si 3,5 milioane lire sterline, a intrecut toate asteptarile. 

”Game Changer” de Banksy s-a vandut cu 14 milioane 400 mii de lire sterline. Felicitari!”

Pictura alb-negru de un metru patrat arata un baiat care si-a aruncat figurinele cu super-eroi la gunoi ca sa se joace cu noul sau erou: o asistenta medicala. Aceasta poarta o pelerina de super-erou si are pozitia mainii specifice lui Superman, simbolizand ca medicii si cadrele medicale sunt adevaratii super-eroi. Pictura a fost expusa pana acum in Spitalul Southampton din Anglia, unde urmeaza sa ajunga o replica a acesteia. Banii adunati din licitatie vor fi donati sistemului sanitar britanic. Banksy este unul dintre cei mai cunoscuti artisti stradali din lume la momentul actual. Cel mai interesant lucru la el este faptul ca, desi a devenit faimos, a reusit sa ramana anonim in toti acesti ani.