Venirea la putere a talibanilor in Afganistan reprezinta un moment dureros pentru femei. Ele stiu ca noul regim urmeaza sa le restrictioneze sever drepturile, iar actiunile din zilele de dinaintea cuceririi Kabulului nu fac decat sa accentueze temerile. CNN scrie despre povestea unei femei ucisa de talibani chiar in casa ei dupa ce aceasta a refuzat sa le dea mancare si sa gateasca pentru luptatorii insurgenti care duceau razboiul impotriva fortelor guvernamentale.
Najia se afla acasa cu cei patru copii ai ei, intr-un sat in nordul Afganistanului cand insurgentii talibani i-au batut la usa. Fiica Najiei, Manizha, in varsta de 25 de ani, stia ca acestia urmau sa vina – mama ei o avertizase ca mai venisera cu trei zile in urma, cerandu-le sa pregateasca mancare pentru 15 luptatori care participau la razboiul cu fortele guvernamentale.
„Mama mea le-a spus «sunt saraca, cum as putea sa gatesc eu pentru voi?»”, spune fata, care povesteste ca talibanii au inceput sa-i bata mama. Dupa ce s-a prabusit la pamant, talibanii au inceput sa o loveasca cu pustile Kalasnikov.
Manizha spune ca a strigat la barbati sa se opreasca. Ei s-au oprit pentru un moment, dupa care au aruncat o grenada in camera alaturata. Au fugit imediat dupa, iar flacarile au inceput sa cuprinda cu rapiditate casa. Najia a murit, ulterior, din cauza loviturilor.
Atacul mortal din data de 12 iulie asupra Najiei si familiei ei, in provincia Faryab, a reprezentat un prim episod care anticipa amenintarea impotriva femeilor pe care o reprezinta regimul talibanilor dupa caderea Kabulului. CNN, care a relatat evenimentele, a folosit nume fictive pentru cele doua femei pentru a le proteja familia.
Talibanii neaga ca au ucis-o pe Najia, insa spusele lor sunt contrazise de martori si de oficialii locali care au confirmat moartea femeii de 45 de ani si incendierea casei ei. Un vecin care a strigat la talibani sa se opreasca spune ca multe femei din satul in care a fost ucisa Najia sunt vaduve de luptatori din armata afgana.
Ele traiesc din vanzarea de lapte, insa talibanii nu vor sa le permita sa mai faca asta – „Noi nu mai avem barbati, ce sa facem? Vrem scoli, clinici si libertate ca ceilalti oameni”, spun ele.
Zece zile mai tarziu, militantii talibani au capturat zeci de capitale de provincie, vulnerabile dupa retragerea trupelor americane, culminand cu capturarea Kabulului, duminica trecuta.
Viteza cu care insurgentii au cucerit Afganistanul i-a prins pe localnici nepregatiti. Multe femei spun ca nu au avut nici macar timp sa cumpere burqa pentru a-si acoperi capul si a se conforma regulilor stricte pe care le impum talibanii.
Pentru femeile afgane, noile vesminte reprezinta pierderea subita si devastatoare a drepturilor castigate in ultimii 20 de ani – dreptul de a munci, de a studia, de a se muta, inclusiv de a trai in pace.
Regimul instituit de talibani a creat panica printre femeile afgane
Cand talibanii au controlat ultima oara Afganistanul, intre 1996 si 2001, au inchis scolile de fete si au interzis femeilor sa mai munceasca. Dupa ce SUA a invadat tara in 2001, restrictiile asupra femeilor au mai fost relaxate, chiar si in situatie de razboi. Angajamentul de a imbunatatii situatia drepturilor femeilor, sustinute de organizatii internationale a dus la aparitia unor reglementari legale in aceasta privinta.
In 2009, Actul pentru Eliminarea Violentei Impotriva Femeilor a criminalizat violul, violenta impotriva femeii si casatoria fortata si a pus in ilegalitate constrangerea femeilor pentru a le opri din a munci sau studia.
De aceasta data, talibanii promit sa creeze un „guvern islamic incluziv”, insa nu este deloc clar daca noua conducere a tarii va mentine drepturile femeilor.
Purtatorul de cuvant al talibanilor, Suhail Shaheen, a dat asigurari, luni, ca fetele talibane vor avea dreptul sa mearga la scoala – „Scolile vor fi deschise, iar fetele si femeile vor putea sa mearga la scoala si ca profesoare si ca studente sau eleve”.
In iulie, o comisie independenta pentru drepturile omului a aratat ca in regiunile controlate de talibani, femeile erau obligate sa mearga la doctor doar insotite de un barbat, televiziunea a fost oprita, iar profesorii si studentii au fost obligati sa poarte turban si sa isi lase barba.
Preluarea puterii de catre talibani a fost atat de rapida incat femeile nu au apucat sa se pregateasca cu vesmintele islamice, precum burqa.
Din acest motiv, preturile au crescut chiar si de zece ori in Kabul, in conditiile in care femeile s-au grabit sa cumpere imbracamintea necesara.
Femeile afgane se tem acum de acelasi ciocanit de usa pe care l-a auzit si Najia inainte sa fie ucisa.
„Talibanii nici macar nu le lasa pe femei sa iasa singure din casa fara un barbat care sa le insoteasca. Doar femeile au voie sa iasa si sa mearga la munca. Este o pedeapsa, nu e Islam. Nu e drept ca ei sa pedepseasca femeile”, spune Manizha care nu mai iese frecvent din casa dupa moartea mamei ei.
Sursa: Digi24.ro


