Talibanii au inceput vanatoarea celor care au lucrat cu fortele americane si NATO in pofida promisiunii ca nu vor incerca sa se razbune pe oponentii lor, afirma un raport ONU. Expertii nu exclud ca ar putea avea loc executii in masa. O prezentatoare a televiziunii afgane a povestit ca i s-a interzis sa lucreze pentru canalul sau in aceasta saptamana, dupa preluarea puterii de catre talibani in tara sa.

Shabnam DAWRAN, PREZENTATOARE:„Nu am renuntat dupa schimbarea de sistem si am mers la birou, dar din nefericire nu m-au lasat sa intru, chiar daca mi-am aratat legitimatia. Angajatii barbati cu legitimatii au primit permisiunea sa intre in birou, dar mie mi s-a spus ca nu pot sa continui sa-mi fac treaba, pentru ca sistemul s-a schimbat.”

Dupa ce au preluat puterea duminica, la finalul unei campanii militare de doar zece zile, talibanii au afirmat ca vor respecta drepturile femeilor si ca acestea vor fi autorizate sa primeasca o educatie si sa munceasca, respectiv ca media vor fi independente si libere. Un alt responsabil taliban a transpus vorbele in fapte si chiar s-a asezat alaturi de o femeie jurnalista pentru un interviu fata in fata. Afirmatiile talibanilor sunt privite cu scepticism atat de puterile internationale, cat si de multi afgani.

Joe BIDEN, PRESEDINTELE STATELOR UNITE:”- Credeti ca talibanii s-au schimbat?

-Nu. Eu cred ca ei trec printr-un fel de criza existentiala pe tema: vor sa fie sau nu recunoscuti de comunitatea internationala drept un guvern legitim? Nu sunt sigur ca o fac.”

Antonio GUTERRES, SECRETARUL GENERAL AL ONU:”E foarte important ca comunitatea internationala sa fie unita si sa faca front comun in discutiile cu talibanii in conditiile existente.”

Desi promit ca vor respecta drepturile omului, intr-un interviu pentru Reuters un lider al acestora a recunoscut ca Afganistanul nu va fi o democratie.

Waheedullah HASHIMI, LIDER AL TALIBANILOR:"Sistemul de guvernare este clar. Este un sistem de guvernare islamic care se va ghida de legea sharia si nu va fi un sistem democratic deoarece nu are nicio baza in tara noastra.“

Legea Sharia este o interpretare stricta a sistemului juridic al Islamului si este derivata din Coran, iar pedepsele care pot fi aplicate sunt extrem de dure. Spre exemplu pentru furt pedeapsa poate insemna taierea mainii tâlharului, iar adulterul este pedepsit cu moarte prin lapidare. Talibanii au preluat controlul in Afganistan pe 15 august, atunci când au cucerit capitala tarii, Kabul.