Autoritatea de Supraveghere Bancara din Turcia (BDDK) nu mai permite plata in rate cu cardul pentru calatoriile in strainatate, precum zborurile cu avionul, comisioanele agentiilor de calatorie si cazare, decizie care da o lovitura tur-operatorilor, scrie stirileprotv.ro.

Masura, care potrivit analistilor este destinata limitarii iesirilor de valuta, este una din cele doua decizii anuntate luni seara de BDDK, pentru intarirea stabilitatii financiare.

In replica, tur-operatorii spun ca in ultimii ani au fost loviti de o criza a costului vietii si de deprecierea lirei, care a pierdut jumatate din valoare in raport cu dolarul de la finele lui 2021, iar calatorii utilizeaza in mod frecvent cardurile de credit pentru-si finanta calatoriile.

"Aproape toti clientii mei platesc in rate", spune Cem Polatoglu, purtator de cuvant la Tour Operators Platform, precizand ca o calatorie medie pentru doua persoane costa 50.000 de lire (1.850 de dolari). "Numarul de persoane care pot plati aceasta suma dintr-o data este foarte mic", a adaugat Cem Polatoglu, potrivit Agerpres.

"Logica din spatele deciziei este acea ca 'cetatenii nu ar trebui sa mearga in strainatate si sa cheltuie valuta'", a precizat Cem Polatoglu, adaugand ca sectorul calatoriilor in strainatate este afectat si de dificultatile din ce in ce mai mari cu care se confrunta turcii in obtinerea vizelor turistice.

Polatoglu a estimat ca va avea loc o scadere semnificativa a numarului celor care vor pleca in strainatate, dupa ce in prima jumatate a anului cheltuielile facute de cetatenii turci peste hotare au crescut cu 84% pana la 3,17 miliarde de dolari, iar astfel de cheltuieli au fost facilitate de platile cu cardul.

Decizia de limitate a platilor cu cardul a avut un impact si asupra cotatiei actiunilor companiilor aeriene, titlurile Turkish Airlines inregistrand un declin de 1,3%, iar actiunile Pegasus au scazut cu 2,3%. Principalul indice al bursei de la Istanbul, BIST-100, a inregistrat o scadere de 0,4%.

Tot luni seara, BDDK a anuntat ca a decis sa majoreze ponderea riscurilor avute in vedere la calcularea ratelor de adecvare a capitalului pentru creditele de consum, cardurile de credit personale si creditele pentru achizitionarea de vehicule.

In ultima perioada, autoritatile din Turcia au luat mai multe masuri destinate contracararii inflatiei ridicate si reducerii cererii interne, iar banca centrala a majorat dobanda de referinta cu 900 de puncte de baza in ultimele doua luni, pe langa alte masuri de inasprire a politicii monetare.