Sute de milioane de dolari si euro in numerar au fost trimise din Rusia spre Venezuela, pentru a oferi statului sud-american o gura de oxigen.
Accesul Venezuelei la sistemul financiar global este limitat din cauza sanctiunilor americane.
Potrivit datelor furnizate de ImportGenius, care a analizat registrele vamale rusesti pe care le-a obtinut din surse private, bancnote in dolari si euro in valoare totala de 315 milioane de dolari au fost trimise de la Moscova la Caracas prin intermediul a sase transporturi aeriene, care au avut loc in perioada mai 2018-aprilie 2019, scrie Agerpres.
Banii au provenit de la banci controlate de guvernele celor doua tari si au ajuns la banca de dezvoltare a Venezuelei.
Desi banii ar putea sa provina din diferite surse, de exemplu din repatrierea numerarului pe care Venezuela il avea peste hotare sau din vanzarea de petrol sau aur, aceste transporturi aeriene arata cum administratia presedintelui Nicolas Maduro poate ocoli sanctiunile americane.
Un oficial guvernamental din Venezuela, care a dorit sa isi pastreze anonimatul, a confirmat ca tara sud-americana a primit livrari de numerar de la banca ruseasca Evrofinance Mosnarbank, un joint venture intre banca venezueleana de dezvoltare Banco de Desarrollo Economico y Social de Venezuela (Bandes) si agentia care gestioneaza proprietatile statului rus.
Regimul de la Caracas a facut eforturi disperate pentru a-si mentine accesul la valuta in pofida sanctiunilor americane care au izolat Venezuela de sistemul financiar conventional, in conditiile in care marile banci refuza sa faca afaceri cu Maduro.
Printre alte initiative, regimul de la Caracas a utilizat vanzari secrete de aur pentru a strange fonduri si de asemenea analizeaza posibilitatea de a folosi criptomonede sau un sistem de plati gestionat de Rusia pentru a trimite bani in tara, mai scrie Bloomberg.


