Situatia epidemiologica in Chisinau ramane grava, spune sefa Directiei Sanatate, Tatiana Bucearschi. Subiectul a fost discutat la sedinta de astazi a serviciilor primariei.

Tatiana BUCEARSCHI, SEF DIRECTIA GENERALA ASISTENTA SOCIALA SI SANATATE: "Este o situatie tentionata in tara. Inregistram zilnic un numar impunator de cazuri si avem cazuri de decese si cazuri de complicatii a bolii, cazuri foarte grave si persoane intubate. In municipalitate, in total au fost confirmate 94 882 cazuri, ce constituie 44% din numarul total de cazuri la nivel national.

La ziua de ieri, in spitalele municipale sunt internati 1360 de pacienti confirmati, 62 in stare foarte grava, 614 in stare grava si 672 in stare medie, decedati 6 persoane. Conform CNESP a fost aprobat planul de imunizare. Deja mai mult de 70% din personalul medical, care a fost preconizat pentru prima etapa, a fost imunizat. In prima etapa de asemenea intra personalul social care tot a inceput sa fie imunizat si personalul din centrele de plasament."

Ieri, la nivel national au fost inregistrate alte 831 cazuri noi de infectare, bilantul ajungand la 215 034 de cazuri.

In total, in cadrul institutiilor medico-sanitare spitalicesti, sunt internati 4574 pacienti confirmati, dintre care 340 in stare extrem de grava (70 pacienti sunt conectati la aparate de respiratie asistata). In total, 188363 persoane au fost tratate de Covid-19.

In tratament la domiciliu cu forme usoare si moderate de Covid-19 se afla 12 117 persoane, iar 21 189 sunt sub supraveghere la domiciliu.