Sunt tensiuni în Iran. Proteste masive au avut loc în mai multe orașe importante, oamenii fiind nemulțumiți de prăbușirea monedei naționale, de costul ridicat al vieții și de inflația galopantă. Demonstrațiile sunt cele mai importante din ultimii trei ani, iar analiștii spun că, pe lângă factorul economic, este vorba și de un curent profund de nemulțumire față de actualul regim din Iran.
În Teheran, oamenii s-au strâns pe principalele străzi din centrul orașului, scandând sloganuri despre situația economică și împotriva guvernului. Associated Press și AFP au scris că mulți dintre protestatari sunt comercianți și proprietari de magazine. Gestul acestora are și o puternică semnificație simbolică în condițiile în care este cunoscut faptul că negustorii din tradiționalele bazaruri au avut un rol extrem de important în Revoluția Islamică din 1979.
Protestele au izbucnit duminică și au continuat ieri, după ce moneda națională s-a prăbușit până la un minim record față de dolarul american, iar șeful Băncii Centrale și-a dat demisia. În unele locuri din Teheran poliția a tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.
Într-o mișcare neobișnuită, mass-media controlată de stat, inclusiv televiziunea și radioul, au relatat la rândul lor despre proteste. Demonstrațiile de ieri au fost cele mai mari din 2022, când moartea unei tinere în vârstă de 22 de ani, în custodia poliției, a declanșat proteste la nivel național. Ea a fost arestată de poliția morală a țării pentru că nu purta hijabul în mod corespunzător. Astăzi, după două zile de scandări în stradă, președintele iranian a făcut apel la ascultarea „revendicărilor legitime” ale manifestanților. Analiștii spun că dincolo de criza economică, oamenii protestează față de actualul regim din Iran.
Gissou NIA, AVOCAT SPECIALIZAT ÎN DREPTURILE OMULUI ÎN IRAN: „Căderea liberă a monedei este factorul declanșator. Dar, similar protestelor succesive care au avut loc în țară din decembrie 2017 încoace, de multe ori există un declanșator economic, însă, dacă asculți lozincile și vezi amploarea protestelor, este vorba de un curent profund de nemulțumire față de regimul din Iran și de dorința ca acest regim să plece.”
Deprecierea cronică a rialului, moneda națională din Iran, a dus la hiperinflație în această țară din Orientul Mijlociu, unde unele prețuri cresc brusc de la o zi la alta. În decembrie, prețurile s-au majorat în medie cu 52% față de anul precedent, potrivit Centrului de Statistică al Iranului, o instituție oficială. Dar această cifră este departe de a reflecta scumpirile reale observate mai ales la produsele de primă necesitate, notează AFP. Situația economică a Iranului s-a înrăutățit pe fondul sancțiunilor americane, precum și a sancțiunilor ONU – reinstituite după ce Iranul nu a reluat negocierile cu Washingtonul privind programul său nuclear și a încetat să coopereze cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
